16 iunie 2011

My Heel and Achilles'

Sint suparat pe Ahile. Ahile a fost un erou. Un semizeu. Chiar daca ii placea sa-si hacuie dusmanii, a fost totusi baiat bun. Era curajos, frumos, onest si indraznet. Avea doar o singura slabiciune, o stim cu totii. Calciiul. Calciiul de care l-a tinut mama lui, zeita Tetis, cea cu picioarele de argint, cind l-a scaldat in riul Stix tocmai ca sa-l faca invulnerabil. E interesant cum pe Ahile l-a tradat tocmai procedeul prin care ar fi trebuit sa devina practic nemuritor. Insa si mai interesant e faptul ca toata lumea ii cunostea punctul slab. “Vrei sa-l omori pe Ahile?” “Da-i la calcii!” Nu vi se pare ciudat ca zei si semizei, nimfe, minotauri si paminteni stiau cu totii care e punctul slab al celui mai grozav luptator al antichitatii? Cum s-o fi aflat?



Se pare ca, intr-o buna zi, stimabila Tetis lua ceaiul de ambrozie de la ora 5 (nu, nu e un obicei englezesc, desi ei asa ar vrea sa credem) in compania prietenelor sale din inalta societate olimpiana: Afrodita, zeita frumusetii, Atena, zeita intelepciunii, si sotia lui Zeus, Hera, Prima Doamna de pe atunci, cum s-ar zice.
Chiar daca nu prea se inghiteau, doamnele se tolerau: nu erau prea multe zeite, asa ca, daca vreuna dintre ele ar fi intors spatele acestei caste selecte, nu ii mai raminea decit sa petreaca cu nimfele ori sa ia ceaiul in compania muritorilor, ceea ce se mai intimpla uneori. Insasi Tetis, de exemplu, era maritata cu un muritor. Faptul ca printul William s-a insurat cu o tinara careia nu-i curge singe albastru prin vene nu inseamna ca englezii au monopolul acestor gesturi populare.
Olimpul era o societate zguduita de conflicte provocate cel mai adesea de orgolii. Certurile olimpienilor se decontau pe pamint: cind se certau zeii, aici aveau loc descarcari electrice, precipitatii abundente, ruperi de nori si viituri; in schimb, cind se certau zeitele,  pe pamint izbucnea razboiul.
Cea mai notorie disputa dintre doamnele prezente la ceai in ziua aceea a avut drept consecinta Razboiul Troian. Toata lumea stie ca Paris a rapit-o pe Elena - si de aici toata nebunia. Insa povestea are un preambul sau un preludiu, daca vreti, fiindca o implica pe Afrodita. V-am spus ca Tetis era casatorita cu un pamintean – Peleu ii zicea. Tetis fusese curtata inainte de Poseidon si de insusi Zeus, lucru care ajunsese - desigur, cu un ecou neplacut - la urechile Herei. La nunta lui Tetis cu Peleu nu a fost invitata tocmai Eris, zeita discordiei, care, de ciuda, a decis sa strice petrecerea aruncind marul acela, pe care scrisese “Celei mai frumoase”. Hera, Atena si Afrodita, zeite mari si fara minte, si-au disputat marul. Cine insa sa decida care dintre ele e cea mai frumoasa? Cum zeii de fata au fost suficient de inteligenti ca sa se eschiveze de la un raspuns transant, alegerea a trebuit s-o faca numitul Paris din Troia, fiindca, nu-i asa, cei saraci cu duhul trebuie sa traga ponoasele inainte de a mosteni imparatia cerurilor. In virtutea (sau in lipsa ei) celor spuse mai sus, Paris i-a dat Afroditei marul fiindca aceasta i-o promisese pe frumoasa Elena de sotie, omitind sa-i spuna ca aceasta era deja maritata. De ce ar fi vrut Afrodita sa incurce borcanele atit de rau? De ce Elena? Ei bine, nefericita avusese in trecut o aventura cu Zeus; si, desi parea ca in cazul de fata erau vrajmase, Afrodita era la mina Herei, care planuia ca printr-un singur conflict sa se razbune pe cit mai multe dintre femeile cu care se incurcase sotul ei. Asadar, nu Elena Udrea a fost prima Elena care i-a incurcat socotelile lui Zeus. Restul e istorie. Sau legenda.
Cea de-a doua victima colaterala a Razboiului Troian avea sa fie insasi Tetis, pe care Hera n-o vedea cu ochi buni de cind aflase ca Zeus ii facuse... ochi dulci. Prima Zeita stia ca micul Ahile era cam nevolnic, lucru care-i provoca mamei lui o teribila suferinta. La respectivul ceai, vrind s-o intepe, Hera a intrebat-o pe Tetis:
- Ce mai face Ahile al tau? Tot asa bolnavicios e?
Spre surpriza Herei, fata lui Tetis se lumina:
- Aaa, chiar voiam sa va zic: aseara i-am facut lui Ahile baita in Stix. L-am tinut de un calcii si l-am bagat cu totul in apa. De azi incolo e invulnerabil. Nimeni nu-i mai poate face rau.
Surpriza initiala de pe chipul Herei se transforma in citeva clipe intr-o expresie multumita, pe care zeita o ascunse ducind la buze ceasca de ceai.
Evident ca, pina s-a facut Ahile mare, Hera a avut tot timpul sa raspindeasca vestea cu calciiul lui, doar-doar s-o gasi vreun curajos ca sa-l rapuna. N-a indraznit sa-i faca rau direct ca sa nu provoace minia lui Zeus, dar a profitat din plin de faptul ca sotul ei era seful lui Hermes (pe atunci, un fel de ministru al postei si telecomunicatiilor). Asa se face ca, desi aparent in conflictul troian Hera a fost de partea atrizilor, troienii au stiut precis unde sa-l loveasca pe Ahile pentru a-l dobori.

Razboiul Troian inca mai produce victime colaterale. Acum doua saptamini mi-am rupt tendonul lui Ahile. Tendonul sting. De-aia ziceam ca sint suparat pe Ahile; si pe maica-sa, ca l-a tinut de calciiul sting, desi nu are prea mare importanta. Sa nu ma intelegeti gresit: Ahile a fost brav, bun si onest. Un numar (nesemnificativ, din pacate) de muritori i-a mostenit calitatile; insa ce am mostenit cu totii, fara exceptie, este vulnerabilitatea lui Ahile. Mai mult, intrucit conflictele absurde dintre zei ricoseaza supradimensionat pe pamint, noi, muritorii, am mostenit vulnerabilitatea lui Ahile inmultita cu doi. Fiindca, nu-i asa, Ahile avea un singur calcii vulnerabil. Noi de ce dracu’ avem doua?


2 comentarii:

another cherry spunea...

:)

Dana Musceleanu spunea...

:)) In timp ce lecturam, imi inchipuiam cum ar fi fost reflectata disputa zeitelor in "Libertatea", sau cum ar fi mers Tetis, seara, la Capatos-anticus iar Hera ar fi intervenit telefonic in studio... Evident, toata lumea a aflat de secretul lui Ahile dupa ce poza cu calcaiul gol i-a fost furata din laptop si publicata in piata mare.
...Grabnica insanatosire si spor la scris! Te citesc mai rar, dar cu intotdeauna placere.