Am încetat să cred în Moş Crăciun cînd aveam vreo 6 ani. În iarna aceea, Moşul a venit, a bătut în geam şi, politicos, s-a descălţat la uşă. Ocazie cu care am observat că avea ciorapi albaştri de bumbac. La piciorul drept, vîrful degetului mare i se ghicea ca o pată albă prin ţesătura uşor rărită. După ce mi-am făcut numărul şi mi-am primit cadourile, Moşul a plecat. Un sfert de oră mai tîrziu ne-a vizitat vecinul, un flăcău de 17-18 ani cu care împărtăşeam pasiunea pentru aeromodele, curios să vadă ce mi-a adus Moşul. Bine crescut, şi el s-a descălţat la uşă. „Ia te uită, ai ciorapi ca Moş Crăciun”, am exclamat. Vîrful degetului mare de la piciorul drept i se vedea ca o pată albă prin ţesătura uşor rărită a ciorapului...
Aşadar, la şase ani treceam cu brio de etapa locală a concursului „Cine e Moş Crăciun”; azi vin în faţa voastră cu victoria în etapa globală: vă voi spune cine e Moşul ăla mare, Il Capo di tuti capi, Santa Santelor, Moşul Moşilor, în fine - Tata lor. Bonus: ştiu şi pentru cine lucrează el. Dar mai întîi filmul, vă rog.
Cred că nu există regizor mare care să nu-şi fi dorit să relateze propria versiune a poveştii Crăciunului, cu Moşul şi al său ho-ho-ho, cu sania trasă de 4, 8 sau 12 reni (în orice caz, un multiplu de 4), cu Polul Nord, sacul cu cadouri, elfii şi toate celelalte. Dar Robert Zemeckis este un caz aparte, fiindcă el e artizanul unei conspiraţii incredibile. Permiteţi-mi să fac demonstraţia pas cu pas.
Mai întîi, de ce atîta interes pentru Moş Crăciun? Evident, din cauza controverselor care îl înconjoară. De exemplu, cum transportă el cadourile pentru toţi copiii din lume cu o singură sanie? Şi cum de încap toate cadourile într-un singur sac? Şi, dacă totuşi admitem că e vorba de un singur sac, trebuie că e un sac foarte mare, care în nici un caz nu poate fi dus de o singură sanie, fie ea şi trasă de 12 reni. Apoi, cum face Moşul (dacă e Moş, înseamnă că e bătrîn, nu?) de reuşeşte să livreze într-o singură noapte cadouri pentru copiii din toată lumea asta (vreo trei atleţi nigerieni şi încă pe-atîţia marocani îl invidiază cu siguranţă...)?
Ei bine, ştiu din surse sigure că toate acestea n-ar fi posibile dacă Moşul n-ar avea în spate cel mai puternic serviciu de curierat din lume: FedEx. De ce tocmai FedEx? Cu voia voastră, o să pun cap la cap cîteva lucruri. Aţi văzut filmul Naufragiatul? Acolo, Tom Hanks lucra pentru FedEx, cade cu avionul şi rămîne vreo patru ani pe o insulă. În Polar Express, tot Tom Hanks este Moş Crăciun (e greu de recunoscut, are burtă, barbă şi scufie şi, în plus, pentru diversiune, are şi două sosii, una deghizată în conductor de tren, alta în vagabond). Deci e clar că Moş Crăciun lucrează pentru FedEx sau invers. Însă lucrurile nu se opresc aici. Ştim cine e Moş Crăciun şi pentru cine lucrează el, ştim cine e eminenţa cenuşie a conspiraţiei, dar cel mai mare mister al acestei istorii este următorul: de fapt, nu ştim dacă Moş Crăciun există.
Unii cred că există, alţii nu. Pentru aceştia din urmă, există Expresul Polar, un tren „cu un orar foarte precis, care trebuie respectat”, după cum precizează Naşul, într-un limbaj tipic FedEx, ori de cîte ori are ocazia. În seara de Ajun, Expresul îşi ia micii pasageri chiar de la casele lor şi îi duce la Polul Nord, într-un veritabil voiaj iniţiatic. Pe drum, credinţa în Moş Crăciun le este pusă la încercare – copiii nu ştiu dacă visează sau nu, daca merg la Polul Nord sau nu, daca trenul este sau nu unul magic –, dar sfîrşitul călătoriei aduce cu sine şi răspunsurile la toate aceste dileme. Ţîncii ajung în oraşul Moşului şi al elfilor. Aici vizitează fabrica unde sînt ambalate cadourile, asistă la ceremonia decorării bradului, la punerea cadourilor în sacul uriaş şi la pregătirea saniei pentru drum. Şi, desigur, îl întîlnesc pe Moş Crăciun în carne (multă carne) şi oase.
Coloană sonoră impecabilă (una dintre cele trei nominalizări la Oscar a fost pentru muzică), poveste splendidă, animaţie unică: un film ale cărui multe momente emoţionante te fac să treci cu uşurinţă peste platitudinile provocate pe alocuri de excesul de corectitudine politică. „Cel mai bun film despre Crăciun”, scria undeva şi, deşi n-am văzut toate filmele despre Crăciun ca să mă exprim cu adevărat în cunoştinţă de cauză, înclin să cred că aşa e.
În orice caz, după ce am văzut Expresul Polar, am început să cred. Să cred că cel mai nimerit ar fi să nu le spun niciodată copiilor mei că Moş Crăciun nu există. Să-i fac astfel să aştepte cît mai mulţi ani venirea lui cu aceeaşi emoţie şi curiozitate. Iar dacă va fi să afle adevărul de la prieteni, de la şcoală sau prin cine ştie ce alte împrejurări, să fie deja prea tîrziu: emoţia serii de Ajun va fi devenit deja un reflex. Şi cînd vor susţine sus şi tare că Moş Crăciun nu există, le voi aminti de Expresul Polar. De tren, desigur. Că filmul e clar că e o conspiraţie.
Expresul Polar
Titlu original: Polar Express (2004), 99 minute, producţie Warner Bros (în România prin InterCom Film)
Regia: Robert Zemeckis
Voci: Tom Hanks, Leslie Harter Zemeckis, Eddie Deezen, Nona Gaye.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu