Ma enerveaza ca, in unele parcuri, nu ai voie sa te plimbi cu bicicleta; ma enerveaza ca, in altele, nu ai voie sa stai pe iarba. Cum ai pus piciorul pe iarba, cum a intrat copilul cu bicicleta in parc, vine un agent zelos si-ti zice: "Domnu', nu aveti voie!"
Cel mai mare cintaret de rap e un alb, cel mai bun jucator de golf e un negru, cel mai inalt om din lume e un chinez. E clar ca s-a intors lumea cu fundul in sus.
Doctorii pleaca. Pacientii unde se duc, cind se duc?
În weekend-ul care tocmai s-a încheiat, fiul meu a făcut otită. Hai la spital. Prima oprire: la "Grigore Alexandrescu". Aglomerație ca la balamuc. Haos. Reușim într-un târziu să aflăm cine e ultima persoană la ORL și ne punem pe așteptat. După o perioadă bună de staționare imbecilă, întrebăm: "Mai durează la ORL?" Un paznic ne spune că doctorița de gardă nu e în camera de gardă, e la o urgență în spital. Și nu știe cât durează. Cu această ocazie aflăm că mai erau 4-5 copii care așteptau la ORL, înaintea celui ai căror părinți ne informaseră că sunt ultimii.
Cum așteptarea putea să se prelungească, hai la IOMC, deși știam că acolo nu au ORL la urgență. Aici ne preiau doi rezidenți, un tânăr și o tânără. Tânărul îl întreabă pe fii-miu ce vrea să se facă cînd o să fie mare. Copilul tace: pînă o să afle ce va face cînd o să fie mare, vrea să știe dacă azi scapă neînțepat. Și cînd plecăm acasă. Oricum, întrebarea rezidentului era retorică. "Dacă o să vrei să te faci doctor, să nu rămîi în țara asta, unde nu ai ce-ți trebuie ca să poți să-ți faci meseria de drag...", răbufnește el...
Sînt întru totul de acord. Sistemul nostru medical nu se simte bine de ani de zile. Criza a împuținat personalul medical. Cei care nu au fost concediați sau nu au acceptat reducerile de salarii, au plecat în străinătate. Cei care au rămas fac o mie de lucruri (și gardă, și urgență, și policlinică și mai știu eu ce). Și e normal să fie frustrați (repet, îi înțeleg și le dau deplină dreptate). Presiunea care se pune pe ei este enormă.
Poate că unora li se pare că medicii și profesorii ar trebui să fie niște buni samariteni, dar pînă la urmă și ei tot oameni sînt. Nu se poate să-ți pese de alții fără să-ți pese întîi de tine. Departe de a da vreun semn că înțeleg acest lucru, guvernanții noștri tratează sănătatea și învățămîntul din postura copilului care, văzînd un moș care merge poticnit, decide că ar fi amuzant să-i fure bastonul.
Și acum, după ce am manifestat atîta înțelegere, am și eu o întrebare: doctorii pleacă. Pacienții (care nu pot pleca la Viena) cui îi rămîn?
În Bucureşti, toţi şoferii se plîng de lipsa locurilor de parcare. Dar asta e problema oricărui oraş mare. Capitala noastră are, în plus, problema şoferilor. Aţi remarcat probabil, ca şi mine, că deplîngem lipsa locurilor de parcare, dar foarte des punem maşina de-a curmezişul, ocupînd două locuri. Unde e aglomeraţia mai mare, acolo vor fi şi cele mai multe maşini parcate aiurea: mergeţi în week-end la malluri sau la super- şi hiper-marketuri şi vă veţi convinge. Ca şi cum asta n-ar fi suficient, maşinile parcate anapoda sînt, de cele mai multe ori, din clasa mică - Tico, Matiz, Yaris, Polo etc. Nu vreau să spun cu asta că respectivele automobile ar aparţine neapărat unor femei - indolenţa în trafic nu are sex. Dar dacă fiecare şofer şi-ar respecta locul, probabil că am descoperi într-o zi că Bucureştiul are cu 25% mai multe locuri de parcare.
Unu' (mic) pe doua locuri
