In love and war everything is fair, zice o vorbă. Clint Eastwood se pricepe la amândouă. Dar de fapt nu de filmele lui voiam să scriu - ba da, și de filme, dar mai ales de muzica din ele. Muzică pe care, în multe cazuri, Clint însuși a compus-o – Changelling, Mystic River, Flags.
În anumite cazuri, omul mai și cântă, dar recunosc că nu mă omor după vocea lui (piesa însă e frumoasă, nu?). Câteva compoziții Clint Eastwood: Blue Morgan din Million Dollar Baby, Doe Eyes din The Bridges of Madison County, Mystic River. Și, ca să încheiem postul ăsta într-o notă mai optimistă, try this: When I Sing About You (very Roy Orbison, right? :)).
Frumosii nedreptatiti ai Oscarului
Printre frumoșii nedreptățiți se numără și Brad Pitt, care a încercat să se arate cât mai puțin în The Curious Case of Benjamin Button (asta după ce a făcut Seven, Armata celor 12 maimuțe, Fight Club, The Assasination of Jesse James – toate roluri de Oscar, dacă mă întrebați pe mine). Și Tom Cruise se străduiește, săracul: a renunțat la picioare (în Născut pe 4 iulie), și, mai recent, la o mână și un ochi (în Operation Valkyrie). Și tot n-a fost suficient de chipeș pentru exigentul juriu al Oscarurilor. Cât despre Leonardo DiCaprio – care n-a vrut să facă compromisuri până acum –, se mulțumește, în consecință, cu trei nominalizări.
Facebook. Filmul.
Ce ironie, ce paradox, ce minunată parabolă e povestea facebook: un om cu reale probleme de socializare, tocilarul, solitarul, geek-ul, nerd-ul, dar genialul Mark Zuckerberg pune pe picioare o rețea de socializare on-line. Și nu una oarecare, ci pe cea mai populară. Regizorul David Fincher și scenaristul Aaron Sorkin au transformat această uluitoare aventură contemporană într-unul dintre cele mai controversate filme ale anului: The Social Network.
Cît de popular e facebook-ul? Răspunsul îl dă o replică din film: "În Bosnia nu au drumuri, dar au facebook". În România, la fel. Și la ce-ți mai trebuie drumuri, alei, străzi, autostrăzi dacă azi, pentru a socializa, nu mai trebuie să ieși din casă? Șezi colea în fața computerului și trăiești virtual – toată stima pentru cei care pot. Și sînt vreo 500 de milioane numai pe facebook. Copleșitor. Deși azi mi se pare mai cool să nu fii pe facebook. Să n-ai internet, mobil și televizor.
Filmul? Un scenariu dens și foarte smart. Un subiect generos. Un protagonist – Jesse Eisenberg – bine ales (Eisenberg s-a antrenat pentru rolul acesta în celelelate filme pe care le are în palmares: Adventureland, Zombieland, The Education of Charlie Banks). Plus un regizor, David Fincher, pasionat de documentare și de lucrurile bine făcute. Pe care, pe alocuri, le face prea bine: insistă, de exemplu, prea mult pe ideea că Mark e sclipitor (în munca lui, în business, în conversație, în orice). Dar acesta e stilul care l-a consacrat pe Fincher și pe care îl regăsiți în Se7en, Fight Club sau Strania poveste a lui Benjamin Button. (Apropo, omul lucrează acum la un film bazat pe una dintre cărțile care m-au fascinat în adolescență,Rendez-vous cu Rama, de Arthur C. Clarke!)
Scenaristul e nimeni altul decît Aaron Sorkin, o vedetă în rîndul writer-ilor de la Hollywood (în 2000 a semnat un contract pe 4 ani cu Warner Bros TV pentru 15 milioane de dolari). Sorkin a scris scenariul de la Războiul lui Charlie Wilson și cîteva episoade din serialele The West Wing și Studio 60 (excepționale, după mine). The Social Network are ca punct de plecare The Accidental Billionaires, cartea lui Ben Mezrich, de asemenea un scriitor cu trecere la Hollywood după ce o altă carte a sa, 21, a devenit filmul cu același titlu, cu Kevin Spacey în distribuție. Spacey care, by the way, este producătorul lui The Social Network. Hollywood-ul este o lume atît de mică!
Controversele pe care le-a provocat pînă acum filmul se leagă mai ales de ficționalizarea exagerată a poveștii. Legătura cu realitatea pare să fie destul de îndepărtată. Însă, cu tot respectul, cu excepția celor implicați direct în problemă (și poate a rudelor, prietenilor, colegilor), cine știe care-i realitatea? Unde mai pui că pentru Zuckerberg mediul online, virtualul înseamnă de fapt realitate. Acolo trăiește el. Succesul virtual al facebook (thefacebook, pe atunci) îi aduce prima partidă de sex reală. După ce se desparte (în realitate) de prietena lui, ofensatul Zuckerberg are ideea unei comunități de socializare virtuale. Al cărei succes îl transformă în cel mai tînăr miliardar (real). Însă omul suferă – din dragoste, din cauza orgoliului rănit – și își vrea iubita înapoi. Pînă va avea curajul să o determine pe fată să se întoarcă la el în realitate, face un prim pas în mediul virtual. Îi cere prietenia pe facebook.
The Social Network. Regie: David Fincher. Scenariul: Aaron Sorkin. Distribuție: Jesse Eisenberg, Rooney Mara, Justin Timberlake, Bryan Barter, Dustin Fitzsimons.
Wall Street 2
Să nu mă înțelegeți greșit. Oliver Stone e unul dintre regizorii mei favoriți. Ca și pe Ridley Scott (pe care l-am apreciat pentru Black Hawk Down și l-am blamat pentru A Good Year), pe Stone l-am iubit pentru The Doors, Nixon, Platoon, Natural Born Killers și l-am blamat pentru Alexander. În WS2 se simte că Stone a îmbătrînit. A devenit mai tolerant, mai uman și mai puțin caustic. Și pare a fi regizorul unui singur actor. În cazul de față, Michael Douglas.
Gordon Gekko, finanțistul fără scrupule și cu nume de șopîrlă, e rolul emblematic pentru Michael Douglas. Douglas e Gekko așa cum Jason Alexander e George Costanza și Ed O'Neill e Al Bundy. E Gekko și în The In-Laws, și în The Game, și în You, Me and Dupree. În Wall Street 2, Douglas e cel mai bun, nu doar pentru că are rolul principal și filmul e, cred, scris pentru el; Shia LaBeouf și cei doi nominalizați la Oscar, Josh Brolin (pentru Milk) și Carey Mulligan (pentru An Education) beneficiază de partituri generoase, însă regizorul nu pare că le-a dat prea multă atenție.
LaBeouf nu e deloc convingător, nici în postura de idealist, nici ca răzbunător; Josh Brolin (nu pot să cred că are doar 42 de ani!) e prea puțin solicitat de rolul de bancher fără scrupule, iar d-ra Mulligan varsă lacrimi aproape încontinuu – e de înțeles, în film și-a pierdut fratele în urma unei supradoze, fapt pentru care îl acuză pe taică-său; taică-său (Gekko) care îi fură toți banii cu complicitatea inocentă a boyfriend-ului (LaBeouf), motiv pentru care se desparte de acesta, deși tocmai aflase că e însărcinată.
Sarcasmul cu care ne-a obișnuit Stone în Natural Born Killers se manifestă în WS2 preț de doar cîteva clipe, la o strîngere de fonduri unde participă înalta societate new yorkeză (și unde apare în treacăt și Charlie Sheen). Aici cuvîntul de ordine e excesul: bijuteriile sînt multe și superscumpe, operațiile estetice sînt total "inestetice" și vizibile cu ochiul liber, pielea îmbătrînită și prea bronzată este expusă generos și... inutil.
Cu puțină bunăvoință, poți interpreta finalul filmului într-o notă sarcastică: banii aduc fericirea. Însă la fel de bine poți zice că WS2 are un happy end de telenovelă, total nespecific lui Stone. Filmul are însă multe replici memorabile și, cu excepția cîtorva sugestii vizuale ieftine, e excepțional filmat. Scenariul e bine documentat și foarte smart - în special în dreptul lui Douglas.
Categoric, un film de văzut. Un film care te pune pe gînduri. Fără să mă pricep la finanțe și fără să am neapărat o preocupare pentru prezenta recesiune și cauzele ei, eram convins că reluarea creditării este soluția ieșirii din criză. Stone zice (și nu e singurul) că e doar calea către intrarea într-o criză și mai profunda.
Vremuri grele
Revenind la Bale, eu unul îl găsesc excelent în postura de bad guy. HBO difuzează luna asta Harsh Times, o poveste tragi-comică despre doi loseri care vor şi nu prea să facă ceva cu viaţa lor. Bale (care e şi producător executiv) îl interpretează pe Jim Davis, un veteran uşor psihopat care caută să se angajeze în poliţie. Prietenul lui, Mike Alonzo (Freddy Rodriguez, l-aţi văzut în serialul Six Feet Under), e cuplat cu Sylvia (Eva Longoria), care îi oferă casă şi masă, dar îl presează să-şi găsească o slujbă. Davis şi Alonzo bat Los Angeles-ul cît e ziua de lungă chipurile pentru a lăsa CV-uri la diverse firme, dar de fapt nu fac decît să intre în belele (beau în timp ce conduc, îi fură unui dealer stocul de marijuana, se bat cu boyfriend-ul fostei iubite a lui Davis etc etc). Între timp, ca să fie acoperit în faţa Sylviei, Alonzo îşi pune diverşi amici să sune acasă la el, să se dea drept reprezentanţi ai diverselor companii şi să-l invite la interviu. Faza ţine de cîteva ori, fata chiar crede că Alonzo are şanse să se angajeze undeva şi îl cinsteşte fericită cu bere.
Cu toate tîmpeniile pe care le fac, cei doi au noroc cu carul - Alonzo dă de un amigo la o firmă şi cu ajutorul lui reuşeşte să se angajeze; Davis, respins de poliţie, dar acceptat de FBI, urmează să plece în misiune în Columbia, nu înainte de a-şi aduce în SUA iubita din Mexic. Obişnuiţi să scape indiferent ce fac, cei doi nu ştiu unde să se opească şi excursia în Mexic se termină prost.
Knight and Day
După ce am văzut Knight and Day, am aruncat o privire pe imdb.com și am constatat fără prea mare plăcere că văzusem aproape toate filmele în care a jucat Tom Cruise. Spun despre surpriza mea că a fost neplăcută fiindcă nu mă dau în vînt după Tom Cruise. Ceva la limita raționalului mă oprește să-l consider un mare actor. Nu mi-a plăcut Top Gun, unul dintre filmele-etalon ale generației mele, nu mi-a plăcut, ani mai tîrziu, acea ieșire a lui Tom de la Oprah, în care își declara iubirea pentru actuala-i soție, Katie Holmes. Mi s-a părut fals, e evident că joacă (prost) un rol. De altfel, dacă ar fi să ne luăm după ce scrie prin ziare, femeile n-au o viață prea ușoară cu el. Nu mă refer neapărat la viața personală (deși și asta e o zonă plină de ambiguitate), cît la viața profesională într-un cuplu format din doi actori mari, cum a fost cazul lui Tom Cruise și Nicole Kidman. În timpul celor zece ani cît a fost căsătorită cu Tom, Nicole a făcut o mînă de filme rezonabile (To Die For – a luat Globul de Aur, Billy Bathgate (nominalizare la Globul de Aur) și Eyes Wide Shut). În rest, un balast ieftin de filme de acțiune în care apărea negreșit în compania ilustrului soț (cel puțin la începutul mariajului). În această perioadă e evident cine e starul, și acasă, și la muncă.
Cum spuneam, am văzut aproape toate filmele făcute de Tom: B orn on the 4th of July, Rain Man, Cocktail, The Color of Money, Jerry Maguire, The Firm, A Few Good Men, Interviu cu un vampir, Misiunile imposibile, Magnolia, Vanilla Sky, Valkyrie, Minority Report, War of the Worlds, Lions for Lambs, Colateral, Tropic Thunder.
Recunosc, Interviu cu un vampir nu m-a prins. Nici Tropic Thunder, dar rolul pe care îl face Cruise aici este surprinzător și memorabil (probabil datorită look-ului). La fel de surprinzător este și în Magnolia, unde joacă rolul unui guru al sexului care îi învață pe bărbați cum să cucerească femeile și apoi să le părăsească fără remușcări, dar și fără consecințe. Cît despre Misiunile imposibile, e clar că Tom și-a dorit propria serie Bond, așa cum s-a întâmplat și cu Bruce Willis în Die Hard, cu Matt Damon (seria Bourne) sau Jason Statham (Curierul). Ca și acestea (excepția notabilă fiind Bourne), Misiunile au, fiecare, scene memorabile, dar și altele foarte previzibile sau forțate.
Restul filmelor rezistă, inclusiv Cocktail sau Color of Money. Acestea fiind zise, este probabil cazul să-mi revizuiesc opinia despre Tom Cruise și să adaug că îl prinde modul în care se reinventează în Knight and Day. Cruise este tot un superagent, dar nu pe tiparul crispat din Misiuni. Nimeni nu-i ține piept, bate tot (sau omoară tot dacă adversarii se întind cu gluma) și nu există situație imposibilă din care să nu iasă cu un zîmbet. Infuzia de umor salvează filmul de a cădea în banalitate. Fiindcă, în ultimă instanță, Knight and Day este o comedie de acțiune. Așadar, avem parte de foarte multă acțiune. Și, taman cînd acțiunea te prinde mai bine, o glumiță îți amintește că, la urma-urmei, vezi o comedie: de aici un număr (nesemnificativ, totuși) de poante forțate, de situații de un comic îndoielnic. Dar poate e vorba de gust…
Să nu uităm că Tom nu e singur în misiunea sa. Îl însoțește Cameron Diaz (cu care Cruise a jucat în Vanilla Sky), actriță care în ultima vreme s-a specializat în romance-uri: In her Shoes, The Holiday, What Happens in Vegas.
Filmul e regizat de James Mangold, autorul lui Girl Interrupted sau Walk the Line, filme care le-au adus Oscarul lui Angelina Jolie și Reese Witherspoon. Knight and Day e un excelent film de vacanță care pare să pună punct carierei de superagent a lui Tom Cruise și să-i deschidă acestuia calea către pelicule gen Fools Gold sau Sahara, al căror specialist este Matthew McConaughey.
11:14
11:14 este o comedie neagră, construită cam în stilul Occidentului lui Mungiu, cu cinci povești aparent fără legătură care converg spre acel punct culminant care e ora 11:14. Hillary Swank e vânzătoare într-un supermarket; poartă aparat dentar și arată ca naiba, dar joacă grozav; Patrick Swayze e un tată ghinionist, care crede că fiica sa e vinovată de producerea unui accident rutier și încearcă s-o acopere. Filmul te ține în priză printr-o succesiune de scene tari îndulcite pe alocuri de replici haioase (un polițist îi spune la un moment dat medicului de pe ambulanță: "E un penis uman lângă bordură. Sînt sigur că cineva îl caută.")...
