Altădată unul dintre cei mai faimoși copii din România, Medeea Marinescu este astăzi o actriță cu o cotă în ascensiune în Franța.
Cât de dificilă a fost tranziția de la copilărie la adolescență și apoi la maturitate pentru copilul-vedetă Medeea Marinescu?
Medeea Marinescu: A fost un moment în care am resimțit tranziția aceasta, dar șansa mea a fost să mă îndrept mai apoi spre o carieră muzicală și apoi să fac teatru. A existat o perioadă, după 1990, după ce am făcut "Domnișoara Christina", până la "Je vous trouve très beau" (regie Isabelle Mergault, n.r.), în care nu am făcut mare lucru în cinema. Adică tranziția a fost foarte lungă. E adevărat că, în 1990, cinematografia română făcea un film pe an. Eu am rezistat în teatru și televiziune. Nu pot să zic că n-am suferit, dar nu m-am lăsat, fiindcă mi-am găsit calea de a mă modela, de a exista într-un mod plăcut prin teatru. Teatrul a fost portița mea de scăpare. Dar am resimțit această tranziție. Poate că lumea se aștepta ca, fiind tânără, să fac mult mai mult. Dar lucrurile astea nu s-au întâmplat și nici nu știu dacă eu aveam puterea să le influențez. Sigur că industria americană de film e altceva și acolo vorbim de alte handicapuri; dacă tu nu ești foarte puternic construit interior, industria americană te înghite. La noi, lipsa acestei industrii duce la dizolvarea ta ca actor de film, la dispariția ta. Pentru Dakota Fanning s-au scris special roluri; ea rezistă și crește. La noi nu poate fi vorba despre așa ceva. Primul om care a scris pentru mine a fost Isabelle Mergault. Singurul. Acest rol a fost scris pentru actorii cu care voia să lucreze, Daniel Auteuil și cu mine. S-a întâmplat ceva. Revenirea mea s-a petrecut cu "Je vous trouve très beau", care a fost mai mult sau mai puțin o întâmplare.
Ai devenit vedetă cu filmul "Maria, Mirabela" (regie Ion Popescu Gopo, n.r.).
Da, acum 30 de ani.
Care erau avantajele celebrității pe vremea aceea? Sau dezavantajele – era celebritatea o povară?
Celebritatea resimțită de un copil nu e o povară. Pentru că egoul unui copil e mult mai mic decât al unui om matur. Celebritatea pentru mine era un prilej de a mă putea juca cu alți copii. Nu însemna câștiguri financiare mai mari sau posibilitatea de a câștiga pe viitor mai mult – noțiunile acestea nu existau. Pentru mine aveau valoare lucrurile simple. Celebritate înseamnă că alți copii te recunosc și nu mai trebuie să duci muncă de lămurire cu ei ca să se joace cu tine. Vin ei singuri. Copiii nu au invidii. La mine în clasă toți erau fericiți că se joacă cu Mirabela.
Cum ai ajuns să faci film?
Părinții mei lucrează în cinema. La filmul lui Gopo, am dat probe. Avantajul meu a fost că sunt un om extrovertit și comunic ușor și, pe de altă parte, știam foarte bine ce înseamnă aparat de filmat, proiectoare, platou, lume multă în jur. Practic, nu am avut trac. Și ca adult, când dai o probă, te crispezi pentru că ești în postura de a demonstra ceva. Eu acum m-am obișnit, dar e un prag care, pe undeva, mă modifică, pentru că nu sunt în situaţia de a fi, ci de a demonstra ceva. Eu și Maria eram foarte diferite. Eu eram mai băiețoasă, tunsă scurt, umblam în jeanși și tricou. Maria avea niște ochi albaștri, imenși, și părul blond, ușor ondulat. Era ca o păpușă. Eu m-am apropiat de ea fiindcă îmi plăcea tare mult părul ei. Era foarte frumoasă și delicată. Eram atrasă de frumusețea ei și îmi plăcea să mă joc cu ea. Era tot ce nu eram eu.
Ai jucat în "Doctor de mame". E un serial sau o telenovelă?
Era un serial, dar a fost prezentat ca telenovelă. E un serial care s-a oprit. Serialul înseamnă altceva decât o telenovelă. În primul rând, sunt mai puține episoade și se difuzează o dată pe săptămână. O telenovelă se difuzează seară de seară. Și atunci sunt mult mai multe povești și mult mai multe personaje, mai disipate în timp și spațiu. În serial, povestea este mult mai concentrată.
E telenovela un termen peiorativ?
La noi a devenit peiorativ. N-am auzit pe nimeni să condamne soap opera. E un gen. Și telenovela e un gen și trebuie respectat ca atare. Sub aspectul realizării, am dubii în privința dialogurilor. Scenariul nu funcționează întru totul. Sunt probleme la nivel artistic, actoricesc, sau sub aspectul imaginii. De multe ori am sesizat probleme de imagine. Nu am nimic cu telenovela ca gen, am probleme cu felul în care sunt executate anumite telenovele.
Am citit că ai refuzat să joci într-o telenovelă pentru că în distribuție erau și neprofesioniști.
Da, am refuzat pentru că mi s-a părut că acel context nu-mi era favorabil. Eu rămân convinsă de ideea că talentul nu e suficient. Dacă vrei ca arta ta să se șlefuiască și să devină o operă de calitate, indiferent că faci telenovelă sau film de autor, ai nevoie de școală. Nu mă refer neapărat la o diplomă, ci la esența a ceea ce ar trebui să-ți ofere școala. Eu m-am trezit în situația de a fi parteneră cu o persoană căreia îi
văzusem parcursul la televizor și, din punctul meu de vedere, era insuficient. Ca actor, nu faci profesia asta de unul singur, depinzi de partenerul de joc, depinzi de calitatea regizorului, de calitatea operatorului. Am considerat atunci că munca mea în raport cu acel partener era în pericol. Când directorul de casting m-a întrebat de ce refuz, i-am zis: "Noi nu râdem la aceleași glume."
Se poate spune că a fost o decizie curajoasă?
Cred că da. Nu aveam niciun alt angajament în momentul acela. Doar în teatru. A fost o decizie curajoasă, dar pe care nu o regret deloc. Ba din contră, văzând la un moment dat acel produs, mi-am dat seama că am făcut bine.
Un rol într-un serial de televiziune sau într-o telenovelă, în România, e mană cerească pentru un actor, ținând cont de cât de puține filme se fac la noi?
Plaja de opțiuni e atât de restrânsă, încât nu avem voie să refuzăm nimic sau, mă rog, în niște limite. Opțiunile te definesc. Televiziunea este mană cerească pentru foarte mulți artiști. Problema e cum te raportezi la această industrie care poate deveni un malaxor pentru cariera ta. Care te poate înghiți. Când imaginea ta devine emblematică pentru un anumit produs de televiziune, e foarte greu să ștergi memoria publicului și să revii cu o imagine nouă.
Cât de dificilă a fost tranziția de la copilărie la adolescență și apoi la maturitate pentru copilul-vedetă Medeea Marinescu?
Medeea Marinescu: A fost un moment în care am resimțit tranziția aceasta, dar șansa mea a fost să mă îndrept mai apoi spre o carieră muzicală și apoi să fac teatru. A existat o perioadă, după 1990, după ce am făcut "Domnișoara Christina", până la "Je vous trouve très beau" (regie Isabelle Mergault, n.r.), în care nu am făcut mare lucru în cinema. Adică tranziția a fost foarte lungă. E adevărat că, în 1990, cinematografia română făcea un film pe an. Eu am rezistat în teatru și televiziune. Nu pot să zic că n-am suferit, dar nu m-am lăsat, fiindcă mi-am găsit calea de a mă modela, de a exista într-un mod plăcut prin teatru. Teatrul a fost portița mea de scăpare. Dar am resimțit această tranziție. Poate că lumea se aștepta ca, fiind tânără, să fac mult mai mult. Dar lucrurile astea nu s-au întâmplat și nici nu știu dacă eu aveam puterea să le influențez. Sigur că industria americană de film e altceva și acolo vorbim de alte handicapuri; dacă tu nu ești foarte puternic construit interior, industria americană te înghite. La noi, lipsa acestei industrii duce la dizolvarea ta ca actor de film, la dispariția ta. Pentru Dakota Fanning s-au scris special roluri; ea rezistă și crește. La noi nu poate fi vorba despre așa ceva. Primul om care a scris pentru mine a fost Isabelle Mergault. Singurul. Acest rol a fost scris pentru actorii cu care voia să lucreze, Daniel Auteuil și cu mine. S-a întâmplat ceva. Revenirea mea s-a petrecut cu "Je vous trouve très beau", care a fost mai mult sau mai puțin o întâmplare.
Ai devenit vedetă cu filmul "Maria, Mirabela" (regie Ion Popescu Gopo, n.r.).
Da, acum 30 de ani.
Care erau avantajele celebrității pe vremea aceea? Sau dezavantajele – era celebritatea o povară?
Celebritatea resimțită de un copil nu e o povară. Pentru că egoul unui copil e mult mai mic decât al unui om matur. Celebritatea pentru mine era un prilej de a mă putea juca cu alți copii. Nu însemna câștiguri financiare mai mari sau posibilitatea de a câștiga pe viitor mai mult – noțiunile acestea nu existau. Pentru mine aveau valoare lucrurile simple. Celebritate înseamnă că alți copii te recunosc și nu mai trebuie să duci muncă de lămurire cu ei ca să se joace cu tine. Vin ei singuri. Copiii nu au invidii. La mine în clasă toți erau fericiți că se joacă cu Mirabela.
Cum ai ajuns să faci film?
Părinții mei lucrează în cinema. La filmul lui Gopo, am dat probe. Avantajul meu a fost că sunt un om extrovertit și comunic ușor și, pe de altă parte, știam foarte bine ce înseamnă aparat de filmat, proiectoare, platou, lume multă în jur. Practic, nu am avut trac. Și ca adult, când dai o probă, te crispezi pentru că ești în postura de a demonstra ceva. Eu acum m-am obișnit, dar e un prag care, pe undeva, mă modifică, pentru că nu sunt în situaţia de a fi, ci de a demonstra ceva. Eu și Maria eram foarte diferite. Eu eram mai băiețoasă, tunsă scurt, umblam în jeanși și tricou. Maria avea niște ochi albaștri, imenși, și părul blond, ușor ondulat. Era ca o păpușă. Eu m-am apropiat de ea fiindcă îmi plăcea tare mult părul ei. Era foarte frumoasă și delicată. Eram atrasă de frumusețea ei și îmi plăcea să mă joc cu ea. Era tot ce nu eram eu.
Ai jucat în "Doctor de mame". E un serial sau o telenovelă?
Era un serial, dar a fost prezentat ca telenovelă. E un serial care s-a oprit. Serialul înseamnă altceva decât o telenovelă. În primul rând, sunt mai puține episoade și se difuzează o dată pe săptămână. O telenovelă se difuzează seară de seară. Și atunci sunt mult mai multe povești și mult mai multe personaje, mai disipate în timp și spațiu. În serial, povestea este mult mai concentrată.
E telenovela un termen peiorativ?
La noi a devenit peiorativ. N-am auzit pe nimeni să condamne soap opera. E un gen. Și telenovela e un gen și trebuie respectat ca atare. Sub aspectul realizării, am dubii în privința dialogurilor. Scenariul nu funcționează întru totul. Sunt probleme la nivel artistic, actoricesc, sau sub aspectul imaginii. De multe ori am sesizat probleme de imagine. Nu am nimic cu telenovela ca gen, am probleme cu felul în care sunt executate anumite telenovele.
Am citit că ai refuzat să joci într-o telenovelă pentru că în distribuție erau și neprofesioniști.
Da, am refuzat pentru că mi s-a părut că acel context nu-mi era favorabil. Eu rămân convinsă de ideea că talentul nu e suficient. Dacă vrei ca arta ta să se șlefuiască și să devină o operă de calitate, indiferent că faci telenovelă sau film de autor, ai nevoie de școală. Nu mă refer neapărat la o diplomă, ci la esența a ceea ce ar trebui să-ți ofere școala. Eu m-am trezit în situația de a fi parteneră cu o persoană căreia îi
văzusem parcursul la televizor și, din punctul meu de vedere, era insuficient. Ca actor, nu faci profesia asta de unul singur, depinzi de partenerul de joc, depinzi de calitatea regizorului, de calitatea operatorului. Am considerat atunci că munca mea în raport cu acel partener era în pericol. Când directorul de casting m-a întrebat de ce refuz, i-am zis: "Noi nu râdem la aceleași glume."
Se poate spune că a fost o decizie curajoasă?
Cred că da. Nu aveam niciun alt angajament în momentul acela. Doar în teatru. A fost o decizie curajoasă, dar pe care nu o regret deloc. Ba din contră, văzând la un moment dat acel produs, mi-am dat seama că am făcut bine.
Un rol într-un serial de televiziune sau într-o telenovelă, în România, e mană cerească pentru un actor, ținând cont de cât de puține filme se fac la noi?
Plaja de opțiuni e atât de restrânsă, încât nu avem voie să refuzăm nimic sau, mă rog, în niște limite. Opțiunile te definesc. Televiziunea este mană cerească pentru foarte mulți artiști. Problema e cum te raportezi la această industrie care poate deveni un malaxor pentru cariera ta. Care te poate înghiți. Când imaginea ta devine emblematică pentru un anumit produs de televiziune, e foarte greu să ștergi memoria publicului și să revii cu o imagine nouă.
va urma
Interviu publicat în revista The ONE, noiembrie 2010
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu