La omul sarac

Acum citeva zile eram blocat in trafic pe Barbu Vacarescu. Pret de vreo zece minute nu ne-am miscat deloc. Ploua torential, lumea incepuse sa se isterizeze, doar eu nu ma grabeam nicaieri si mi-am propus sa-i compatimesc pe niste indivizi care incercau sa porneasca o Dacie de-aia facuta prin '80. Care remorca o alta Dacie, de aceeasi virsta. Prima masina isi facuse datoria o bucata de vreme, apoi motorul i s-a oprit. Soferul incearca sa-l porneasca, dar nu reuseste. Doi insi in salopeta incep sa-l impinga. Faceau asta, atentie, fara sa fi desprins masina tractata. In consecinta, se opinteau din greu. Motorul dadea rateuri, parea ca e gata s-o ia, dar murea de fiecare data. Oamenii au impins cu stoicism cele doua masini pret de 5-600 de metri, dupa care s-au asezat pe bordura epuizati, uzi. Infrinti de neputinta, dar si de propria prostie, care nu i-a lasat sa sesizeze ca o singura masina ar fi fost mai usor de impins - si de pornit - decit doua. O imagine tipic romaneasca: avem talentul de a ne face crucea mai grea decit este; daca o problema are doua solutii, noi o alegem pe cea mai complicata. Masina care trage o alta masina ajunge sa aiba nevoie sa fie, la rindu-i, impinsa; desigur, ne-ar fi mai usor s-o impingem daca am desprinde remorca, dar mai trebuie sa ne si dam seama de asta. Pina atunci, stam pe bordura in ploaie si ne plingem ca viata e complexa.

Omul potrivit

Cel mai mare cintaret de rap e un alb, cel mai bun jucator de golf e un negru, cel mai inalt om din lume e un chinez. E clar ca s-a intors lumea cu fundul in sus. Ei bine, in aceasta lume pe dos exista o tara minunata, cu munti semeti, cimpii intinse si ape frumos curgatoare (cum ar fi cea a Simbetei). Tara se numeste Romania si ea este, desigur, locuita - mare pacat, zic unii, dar eu unul nu inteleg de ce. Fiindca noi, romanii, pe linga ca ne-am nascut poeti, sintem un popor harnic, ospitalier si intelept. Dupa o perioada de tranzitie nedrept de lunga pentru inteligenta noastra, am gasit in sfirsit drumul spre prosperitate. E drept, drumul e lung si cu atit mai anevoios cu cit trebuie sa ni-l asfaltam singuri, dar la capatul lui minunate lucruri ne asteapta, deoarece nu am plecat de-acasa fara a pune in portbagajul Loganului - linga petul cu horinca, cirnatii de Plescoi si lubenita de Dabuleni - citeva mostre de intelepciune stramoseasca. Motto-ul calatoriei noastre spre prosperitate ar trebui sa fie "omul potrivit la locul potrivit" - o vorba veche si plina de miez, a carei actualitate ne-a surprins in anii din urma, pina cind ne-am dumirit ca bunicii nostri, desi n-au avut nciciodata problemele noastre, au avut dintotdeauna solutie peentru ele. Si cum am fi putut sa le cinstim mai bine ascutimea spiritului decit neiesindu-le din vorba si punind la locul potrivit omul potrivit...macar cu numele. Iata: Mircea Cartarescu scrie carti, Sorin Frunzaverde a pastorit o vreme Ministerul Mediului, iar Gheorghe Flutur pe cel al Agriculturii si Padurilor; Eugen Dijmarescu s-a ocupat de Finante si acum e vice-guvernator la BNR; vremea ne-o prezinta meteorologul Dumitru Balta, avem un general de armata pe care-l cheama Militaru, iar dl Tarita face afaceri cu grine in Insula Mare a Brailei. Pe vremea ministrului Chiuariu, Justitia era doar chiuara, acum e oarba de-a binelea.
Pentru anul 2010 ne propunem ca fiecare cetatean sa se afle la locul de munca potrivit numelui sau. Daca economia Romaniei va continua sa duduie ca si pina acum, sint convins ca-i vom gasi si d-lui Basescu locul de munca potrivit.

Pot sa imprumut o guma?

Am luat ieri cafeaua de dimineata in compania unui vechi amic. Inainte sa ne despartim, scot din buzunar pachetul cu guma de mestecat - nu-mi place gustul pe care mi-l lasa cafeaua in gura, indiferent daca e espresso, nes sau facuta la ibric, asa ca trebuie sa-l schimb cu ceva - si ma servesc cu o tableta. Apoi imi dau seama ca sint nepoliticos, ca nu mi-am intrebat prietenul daca nu vrea si el o ciunga. Dar nu mai apuc sa zic nimic. "Pot sa imprumut si eu una?", zice amicul, cu ochii pofticiosi lipiti de pachetul din mina mea. "Sigur, te rog. Si mi-o dai inapoi dupa ce o mesteci bine, da?"

Un roman bun e un roman mort

Acum ceva timp, am vazut o stire pe Mediafax: o romanca salveaza trei italieni. Cred ca eram in plin scandal romano-italian (cel provocat de Mailat). Dat fiind contextul, informatia avea darul de a mai atenua din proportiile iuresului. Despre ce era vorba: o romanca decedase in Italia si organele ii fusesera donate unor suferinzi din peninsula. Sigur, le putem da peste nas italienilor: voi ne expulzati, noi va dam ficati. Din pacate, pentru cei mai multi dintre urmasii bravului Traian, chestiunea nu face decit sa le confirme parerea ca un roman bun e un roman mort.