Dragostea-i un biscuit

Chestiune complicata, iubirea. Si delicata. E delicat si complicat sa traiesti o poveste de dragoste, e delicat si complicat sa vorbesti, sa compui un cintec, sa scrii sau sa faci un film de si despre dragoste. Poti esua cu usurinta in ridicol (ceea ce probabil mie mi se intimpla chiar in timp ce scriu aceste rinduri). Cu toate acestea, nu putini sint scriitorii sau regizorii care se aventureaza creativ pe tarimul iubirii; cit despre muritorii de rind, nu cred ca e vreunul care sa nu-si doreasca sa se indragosteasca, sa iubeasca cu pasiune si sa fie iubit, asumindu-si constient (sau nu) toate riscurile pe care le presupune o relatie in doi. Apropo de suferinta care vine la pachet cu povestea de iubire, exista un lucru care-mi displace: admit ca e greu sa gasesti persoana potrivita; insa si cind o gasesti, cind dragostea e impartasita, cind totul pare ca evolueaza armonios, chiar si atunci relatia tot are o secure deasupra capului, fiindca intr-un cuplu va exista intodeauna unul care va iubi mai mult decit celalalt. Cum s-ar zice, nu e de-ajuns cit sufera cel care iubeste si nu-i iubit, hai sa dam cu pietre si in geamul celor care iubesc si sint iubiti. In materie de amor, asta e culmea ironiei. Sau a cinismului.

Acestea fiind zise, cum de ne mai indragostim? Cum de alegem totusi aceasta cale, stiind ca undeva pe traseu pindeste suferinta? Raspunsul e sec si simplu: de fapt, nu alegem. Nu constient, in orice caz. Dragostea e oarba, dragostea e chimie, e un reflex, nu are nimic de-a face cu luciditatea sau ratiunea; altfel, toti cei inamorati de cineva care nu-i iubeste ar fi sado-masochisti; vreau sa zic, de ce sa te autotorturezi indragostindu-te de cine nu trebuie? Daca ai putea alege, atunci in clipa incare constati ca sentimentele tale nu sint impartasite, te-ai replia si eventual l-ai alege pe cel care te iubeste. Dar nu se intimpla deloc asa. De fapt, X il iubeste pe Y si  Y pe Z, in timp ce Y nu da doi bani pe dragostea lui X, iar Z pe a lui Y. Nu ne intereseaza cine ne iubeste, vrem sa ne iubeasca cel pe care il iubim noi. Pare ca ar fi o alegere, dar cita vreme e o alegere careia nu i te poti impotrivi, pe care nu o poti controla, care e dincolo de vointa ta, de fapt nu mai e alegere. E o strada cu sens unic, un drum infundat. E inchisoare. 

Ayala Malach Pines
Caile indragostirii
Editura Trei

Ei bine, d-na Ayala Malach Pines spune ca nu-i deloc asa. D-na Pines este profesor, psiholog clinician, social si organizational si  sefa catedrei de Administrarea Afacerilor de la Scoala de Management a Universitatii Ben Gurion din Israel. In cartea sa, „Caile Indragostirii. Cum ne alegem persoana iubita”, d-na spune ca dragostea nu-i deloc oarba. "Un volum considerabil de date teoretice si de cercetare, precum si propriile-mi cercetari si numerosi ani de activitate clinica m-au convins ca dragostea nu-i oarba. (...) Nu ne indragostim nici datorita sansei, nici accidental, ii alegem pe aceia de care ne indragostm cu mare atentie, atit in moduri constiente, cit si inconstiente.” Autoarea isi sustine argumentele intr-o carte coplesitoare prin volumul de informatie pe care il gestioneaza (500 pagini, din care 20 sint dedicate bibliografiei). Un studiu complex si aprofundat al indragostirii, o lectura fascinanta si utila atit celor fericiti cit si celor nefericiti in dragoste. 

Pascal Bruckner,
 Paradoxul iubirii
Editura Trei

Si dl Pascal Bruckner spune ca alegem cind iubim, referindu-se la aceasta alegere ca la un drept cistigat – in sensul ca, macar in lumea occidentala, nu aleg altii (parintii, comunitatea etc) cu cine te casatoresti sau pe cine sa iubesti. Dl Bruckner se declara contrariat de paradoxurile iubirii, care poate fi si nobila, dar si josnica, si incearca sa afle cum se impaca dragostea cu libertatea.

Fiindca este un vrajitor al vorbelor, il voi lasa pe dl Bruckner sa se exprime cu propriile cuvinte: „Iubirea nu-i bolnava, ea este cea care trebuie sa fie in fiecare clipa, cu abisurile si cu splendorile sale. (...) Ea ramine impura, facuta din aur si din noroi, o vraja ambigua. Luati-i ambiguitatea si veti omori vraja (...) Exista progres in conditia barbatului si a femeilor, exista perfectibilitatea individului, dar nu exista progres in iubire. (...)

Iubim atit cit pot iubi oamenii, adica imperfect.”

Cam asta-i treaba cu iubirea. Nu poti s-o lasi ca nu te lasa ea, nu progresam, nu evoluam, deci ce rost are sa ne intristam? Mai bine-un cintec vesel sa cintam.