5+ întrebări pentru Angela Gheorghiu

După ce nu de mult a fost criticată de presa din Anglia pentru prestaţia din Tosca, soprana Angela Gheorghiu cîntă în această seară la Londra, pe O2 Arena, în compania lui Placido Domingo. În octombrie 2004, am avut onoarea de a realiza cu d-na Gheorghiu primul interviu pe care l-a acordat unei publicaţii româneşti după 1990. În continuare, cîteva fragmente din interviul publicat în revista ELLE. 

Visul Angelei Gheorghiu a fost să cînte la Covent Garden. Şi a debutat la Covent Garden, în 1992. Doi ani mai tîrziu, postul de televiziune BBC2 îşi modifica programul pentru a putea transmite în direct de la Opera Regală din Londra

 spectacolul Traviata, cu Angela Gheorghiu în rolul Violettei şi cu Georg Solti la pupitru. În 1997, discul cu opera La Rondine, realizat de Gheorghiu la EMl Classics, a avut un succes fulminant: două premii Gramophone (Best Opera Recording şi The Record of the Year), premiul Choc du

 Monde de la Musique în Franţa, două premii Diapason D'Or, premiul Deutsche Schallplatenkritik, premiul Musica e Dischi în Italia, premiul criticii în SUA. La Classical Brit

 Awards,în 2001, soprana a fost desemnată Female Artist ofthe Year. Un an mai tîrziu, a cîntat în spectacolul organizat cu ocazia Jubileului Reginei Elisabeta a Il-a a Marii Britanii, iar Ministerul Culturii din Franţa i-a decernat titlul de Oficier de I'Ordre des Arts et Lettres. 

  

Marele dirijor Georg Solti v-a apreciat foarte mult şi a fost unul dintre cei care v-au sprijinit la începutul carierei.

Eu m-am înţeles extraordinar de bine cu el, chiar dacă avea 82 de ani cînd I-am cunoscut. Eu nu cintasem Traviata pînă atunci, iar el nu o mai dirijase. Ne doream extrem de mult să facem această operă mare pentru că nu e uşor să te apropii de o lucrare atît de cîntată şi de populară. Solti m-a văzut în Boema şi apoi, cînd am început repetiţiile pentru Traviata, a fost foarte impresionat. La prima repetiţie pentru Traviata a început să plîngă ca un copil, nici nu a mai putut să stea pînă la sfîrşit, a plecat. Apoi a discutat cu cei de la casa de discuri Decca şi la BBC şi a făcut în aşa fel încît BBC să transmită în direct spectacolul nostru cu Traviata de la Covent Garden. Au modificat grila de programe pentru a face această transmisiune. A fost într-adevăr un spectacol extraordinar, un moment special pe care nu-l voi uita niciodată, şi de atunci ne-am legat foarte mult, am rămas prieteni. Interesant este că am citit biografiile multor artişti şi am văzut că erau destul de dificili unii cu alţii. Astăzi nu mai este aşa. Sînt în relaţii foarte bune cu absolut toţi colegii mei, şi cu cei din România, şi cu cei din străinătate.

Dar la Classical Brit Awards v-aţi exprimat nemulţumirea faţă de prestaţia tenorului Russell Watson.

Fiecare artist este bun în ceea ce face, însă este o răsturnare a sistemului de valori să consideri un artist pop

cîntăreţ de operă. Cîntăreţ de operă este colegul meu, care cîntă un spectacol pe scenă, fără microfon.

Andrea Boccelli este cîntăreţ de operă?

Este, într-un fel. Vă amintiţi, pe vremuri noi beam un fel de cafea care se numea nechezol. Este dur ce spun - e tot cafea, e foarte bună dacă îţi place, dar nu e chiar ce trebuie. Cum să zic, şi Peugeot-ul este maşină bună, dar Rolls Royce-ui este şi mai şi. Nu se poate face comparaţie între mine, care îi cînt pe Verdi, Mozart şi Puccini pe scenă, şi un cîntăreţ care cîntă cu microfon. Nu facem aceeaşi meserie. Nu i-am văzut la Covent Garden, Metropolitan sau Paris pe nici unul dintre aceşti cîntăreţi. Ei sînt buni, dar pentru alte genuri muzicale, nu pot să îi compar cu Domingo, Marcelo Alvarez sau Roberto Alagna. Imposibil, nu facem parte din aceeaşi familie. Au alt public şi, ce mi se pare important, au pasiune pentru operă - şi Michael Bolton a scos la un moment dat un asemenea disc, dar el nu este cîntăreţ de operă - dar în felul acesta cei care îi ascultă aud şi de Giuseppe Verdi. În muzica clasică, dacă nu ai o bază de studiu, se cunoaşte de la prima notă. Sînt o mulţime de elemente pe care trebuie să le cunoşti ca să cînţi fie şi o singură arie de operă, darmite un spectacol integral. În primul rînd, nu rezişti fiindcă este vorba de cîntat nonstop două ore un spectacol fără microfon - la Metropolitan trebuie să te faci auzit într-o sală de 4-5.000 de locuri. Vocea trebuie să fie foarte educată şi antrenată ca să reziste atîta timp, şi nici asta nu e suficient, îţi mai trebuie şi talent actoricesc.

Ştiu că aveţi două fetiţe, Ornella este fiica din prima căsnicie a soţului, loana este nepoata dvs. pe care aţi adoptat-o după ce sora dvs. a decedat într-un accident de circulaţie. O decizie care m-a impresionat. A fost dificil să o luaţi?

Nici măcar nu am luat o decizie, nu am stat să mă gîndesc, aşa am simţit, din instinct. Pe loana am considerat-o fetiţa mea încă de cînd era în burtica mamei ei ... Sînt fetele mele, vorbesc amîndouă româneşte, ca şi Roberto, de altfel. Sînt la şcoală, Ornella la Paris, loana la Londra. Nu ştiu să vă spun lucruri originale despre familie, acolo e bază. Echilibrul, pacea, plăcerea de a împarţi cu ai tăi. În faţa lor eşti tu, nimeni nu-ţi cere nimic, e suficient să fii acolo. Roberto este şi mai familist decît mine, are o familie foarte numeroasă, tocmai am fostin vacanţă în Sicilia unde cred că am întîlnit vreo 40 de verişori...

Înainte de a-l cunoaşte pe Roberto Alagna afi mai fost căsătorită.

Da. Am fost căsătorită cu Andrei, beiatul lui Ştefan Gheorghiu, unul dintre cei doi fraţi Gheorghiu a€“ Valentin este pianist, iar Ştefan violonist. Sora lui Andrei, Irina, e tot violonistă - o familie absolut extraordinară. Am rămas în relaţii foarte bune cu ei, dar nu am putut face altfel, cu suferinţele de rigoare, desigur. Sînt o familie de artişti pur-sînge, zic eu unii dintre cei mai importanţi din România. Cred că au înţeles pînă la urmă, chiar dacă atunci le-a fost greu. Rănile s-au cicatrizat.

A fost o căsnicie sacrificată pe altarul carierei dvs.?

Nu. Adică dvs. credeţi că numai între artişti se întîmplă divorţuri? Aşa a fost destinul.