Aveţi imaginea unei eminenţe cenuşii a PD-L. Se spune că mulţi politicieni, inclusiv din PD-L, se tem de Elena Udrea.
E o poveste. N-am auzit pe nimeni, chiar şi pe surse, spunând că se teme de Elena Udrea. Şi dacă aţi întreba colegii, cred că v-ar spune că sunt genul de om care întotdeauna sare să te ajute.
Vă deranjează această imagine sau profitaţi de ea?
Deşi poate ar trebui să mă flateze această imagine pe care au încercat unii s-o creeze, de persoană care trage sforile în PD-L, de care se tem colegii, nu mă flatează şi dimpotrivă, aş vrea să existe o imagine reală a tipului de coleg care cred eu că sunt.
Dar din ce cauză credeţi că aveţi această imagine?
Politica este plină de interese personale care sunt fireşti atunci când este vorba de ascensiune în interiorul unei organizaţii. Probabil că, în competiţiile acestea, sunt situaţii când se încearcă să ţi se scadă şansele prin zvonuri sau bârfe. Aceasta ar putea fi o explicaţie, alta fiind dorinţa absolut umană de senzaţional, de a afla informaţii din culise. Mai degrabă credem în telenovele decât în adevăr, pentru că adevărul e atât de simplu încât uneori e greu de crezut.
Sunteţi o femeie tânără, frumoasă şi sunteţi mamă vitregă. Aveţi un băiat mare. Cum vă împăcaţi cu această postură?
Tot timpul glumesc, zic: „Sper ca Alin să nu mă facă bunică curând.” Într-adevăr, soţul meu are un băiat, pe Alin, un tânăr cu foarte mult bun-simţ şi foarte frumos educat de mama lui. Nu locuieşte cu noi. E un tânăr al acestor vremuri şi îşi trăieşte viaţa ca majoritatea tinerilor de vârsta lui. Tinerii, azi, merg în cluburi, în discoteci şi nu le pot face o vină din asta. El este oricum un copil foarte bun.
Ce fel de relaţie aveţi cu el? Se poate spune că e o relaţie mamă-fiu?
Nu. Dar suntem foarte buni prieteni. Nelocuind împreună nu ne vedem foarte des, dar suntem prieteni.
Apăreţi destul de rar în public împreună cu soţul dvs. E dl Cocoş mai discret, e opţiunea dvs., e o decizie comună?
Da, am constatat şi noi acest lucru şi ne-am amuzat. De obicei, apar în public numai la evenimente care ţin de activitatea mea politică. Fiind evenimente strict profesionale, unde nu participă soţii sau soţiile, soţul meu se fereşte să creeze un subiect de discuţie din asta. Dar la evenimentele private întotdeauna suntem împreună.
Cum se face că nu purtaţi numele soţului dvs.?
Nu e ceva neobişnuit, sunt foarte multe cazuri când unul dintre cei doi soţi alege să-şi păstreze numele. Eu am ţinut întotdeauna foarte mult la numele meu. Am conştientizat faptul că numele îţi reprezintă cumva personalitatea. Creşti ca om şi te formezi ca personalitate în atmosfera unui nume. Eu nu pot să fiu, azi, Elena Udrea, şi mâine Elena Popescu, în funcţie de cum mă căsătoresc. Aşa că, indiferent de ce se întâmplă cu starea mea civilă, eu rămân Elena Udrea.
Fragment dintr-un interviu pe care l-am publicat in revista The ONE iunie 2010
www.onemagazine.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu