Virf de Lance. Interviu cu Lance Henriksen

După ce a jucat în filme ca Aliens, Powder, Piranha sau Mimic şi în serialul  Millenium, Lance Henriksen a ajuns la concluzia că nu e uşor să fii om, dar e cel mai frumos lucru care ni se poate întîmpla.

Cred că puţină lume ştie că ai fost prima opţiune a regizorului James Cameron pentru rolul din Terminator. Cum se face că pînă la urmă rolul i-a revenit lui Arnold Schwartzenegger? 

Discutasem cu Jim Cameron despre filmul ăsta, despre felul în care vedeam eu rolul. După mine, ar fi trebuit să fie un tip înfricoşător mai mult prin atitudine decît prin fizic. Ţin minte că eram cu Jim în Jamaica, lucram la Piranha, şi mi-a spus că urmează să se întîlnească cu un producător cu care să discute despre Terminator. Jim voia să-mi dea mie rolul - chiar m-a desenat în postură de Terminator, încă mai am acel desen - şi mi-a zis: "Mîine mă întîlnesc cu producătorii, dar aş vrea să te duci tu cu 15 minute mai înainte, personificindu-l pe Terminator." Aşa că mi-am pus nişte folie de aluminiu pe dinţi, ca să pară că am dinţi de metal, m-am pictat pe mîini şi pe faţă, şi m-am dus la întîlnirea cu producătorii. Am dat uşa de perete, m-am aşezat pe un scaun şi timp de cîteva minute i-am fixat cu o privire fioroasă. Cred că toţi cei din încăpere era să facă pe ei de frică. Nu înţelegeau nicicum ce se întîmpla. Era şi o fată acolo, mai să leşine, săraca. De ce a fost ales Schwarzenegger? Fiindcă la vremea aceea eu nu aveam un nume ca actor şi lor le trebuia cineva cunoscut.

Dar nici Arnold nu era foarte cunoscut pe atunci.

Fusese totuşi Mister Univers.

Ca actor, vreau să zic. 

Ca actor, nu, e adevărat. Dar faptul că a fost ales el e fost o decizie bună. Şi nu m-a deranjat deloc.

Cum aşa?

N-am regretat niciodată filmele pe care nu le-am făcut. Se întîmplă să regreţi ce ai făcut, ce rost are să regreţi şi ce n-ai făcut?

Bine, dar Terminator l-a lansat pe Schwarzenegger şi a făcut din el ceea ce e azi. E bogat, e celebru... 

Aşa e, dar Jim mi-a făcut mai tîrziu o mare favoare cu rolul din Aliens. Cu personajul Bishop, ca să zic aşa, am intrat în afacere. Uneori te afli la locul potrivit şi curentul te trage după el. Alteori trebuie să aştepţi. Nu de fiecare dată te alegi cu cireaşa de pe tort. Pentru mine actoria e o aventură. Am fost la NASA, la Casa Albă, în alte locuri în care puţini oameni au acces. Asta e aventura mea şi, de 35 de ani, nu şi-a pierdut farmecul.

Ştiu că înainte să devii actor ai fost marinar. 

Da, am navigat în jurul lumii pe tot soiul de ambarcaţiuni. Tatăl meu a fost marinar. Părinţii mei au divorţat cînd aveam doi ani şi nu pot spune că mi-am  cunoscut tatăl cu adevărat. Cînd mama ne-a făcut, în sfîrşit, cunoştinţă, era prea tîrziu, el era deja un străin pentru mine şi nu ne-am înţeles prea grozav.

Ce vîrstă aveai cînd l-ai cunoscut? 

Nouă ani. Tata era un tip foarte muncitor, un om bun, dar eu nu l-am cunoscut fiindcă era mereu plecat pe mare. Peste ani, cînd am devenit bărbat, am încercat să-l înţeleg, am vrut să ştiu cine era tatăl meu şi ce făcea, cum era el... Aşa că am plecat pe mare. Am navigat pe diverse vase, pe o barcă cu pînze, în Bahamas, pe o barcă de pescuit creveţi... Am făcut toate astea ca să-mi descopăr adevărata identitate.

La Hollywood e aproape o modă ca actorii de succes să provină din familii destrămate. 

Mama mea era o femeie foarte frumoasă şi a fost căsătorită de cinci ori. Am avut o mulţime de fraţi vitregi de-a lungul vremii, unii simpatici, alţii nu. Dar lucrul ăsta m-a făcut să-mi doresc de mic să părăsesc casa părintească. Voiam să plec, să trăiesc pe picioarele mele.

Pe care dintre cei cinci soţi ai mamei tale l-ai numi tată? 

Pe nici unul. Mama avea gusturi foarte proaste.

I-ai reproşat asta vreodată? 

Nu, chiar dacă mă certam destul de des cu ea. Mama a murit cu destul timp în urmă. Era o femeie foarte puternică. A făcut liceul la 65 de ani. L-a început la 65 şi l-a terminat la 69. Iată cît de tenace era. Relaţia mea cu ea nu era una normală mamă-fiu, dar ea era o femeie foarte de treabă şi foarte hotărîtă.

Ţi-a lipsit afecţiunea maternă? 

Nu, deloc, am beneficiat din plin de ea. Şi apoi, ştii cum e cu copiii, dacă le lipseşte ceva acasă, găsesc acel ceva în altă parte. Mama mi-a dăruit foarte multă dragoste, dar, pe măsură ce trecea timpul, îmi doream din ce în ce mai mult să-mi fiu propriul stăpîn. Nu voiam să-i mai am în preajmă pe taţii mei vitregi. De aceea am fugit de acasă de nenumărate ori. Dar cînd eram eu copil era uşor. Azi nu mai e.

Cum ţi-ai dat seama că vrei să devii actor? 

Pur şi simplu, am ştiut. Cînd eram copil, lucram ca lustragiu pe străzile din New York. Mama era chelneriţă. Nu mergeam la şcoală, uram şcoala şi tot ce era legat de ea. Am făcut doar trei ani de şcoală primară şi atît. Nici vorbă de liceu sau facultate. Însă îmi plăcea să merg la cinema. Puteam vedea un film de nenumărate ori. Am fost autodidact. Interesant e că, de-a lungul anilor, am devenit invidios pe cei care au făcut şcoală. Au o uşurinţă în exprimare, un mod mai aparte de a vorbi care mă face să mă simt oarecum înapoiat, primitiv. Ştiu că e aşa şi e OK.

Într-un articol din GQ scrie aşa: "Nu ştim dacă Luis Guzman, Lance Henriksen şi Ving Rhames s-au bucurat cu adevărat de avantajele celebrităţii, dar toţi s-au împăcat cu soarta şi se bucură de viaţă." 

Chiar aşa e. Nu m-am gîndit niciodată ce înseamnă un anumit film pentru cariera mea. Nu gîndesc aşa pentru că, oricum, ceea ce fac durează mai mult de o zi. Poate că filmele pe care le fac nu sînt filme cu buget mare, dar asta nu înseamnă şi că am mentalitatea pe care unii cred că ţi-o poate induce un film cu buget mic. Ştiu să muncesc doar într-un singur fel - foarte bine. Îmi respect munca, asta e tot ce mă interesează.

Poate că ar trebui să fii mai agresiv ca să reuşeşti cu adevărat în show-biz. 

Eu zic că reuşesc foarte bine.

N-am zis că nu reuşeşti. 

Atunci? Să fiu agresiv de dragul agresivităţii? Nu-mi place asta. Uită-te la Nicholas Cage. Tocmai a divorţat după ce a fost căsătorit trei luni. Eu nu pot trăi aşa. Nu pot trăi de la un succes la altul. Cînd se termină succesul, ce faci? Îmi pare rău pentru Nicholas, dar se pare că lui îi place jocul ăsta. E viaţa lui, la urma urmei, nu a mea, şi îl priveşte. Eu sînt căsătorit de zece ani şi sînt fericit. Am mai fost căsătorit o dată şi n-a mers - probabil eram în transă cînd m-am însurat atunci, dar am o fiică superbă din acea căsnicie.

Poate Lance Henriksen să intre în transă şi în afara ecranului? 

Sigur, fac aceleaşi greşeli ca toată lumea. Intru în transă cu fiecare rol pe care îl joc. Devin individul pe care îl interpretez. Cînd eşti actor, nu ai o identitate proprie. Eşti identitatea oricui altcuiva, numai a ta nu. Eu am abordat actoria într-un mod foarte primitiv. Cînd am început să joc, nu mi-am dat seama că e important să ştii să citeşti. Şi eu de-abia citeam, îmi trebuiau cîteva ore ca să-mi citesc replicile. Din cauza asta, pe mine mă interesa mai mult cum era personajul, de ce spune un anumit lucru, de ce acţionează într-un anume fel... Ce avea de spus mă interesa mai puţin. Era mai mult ceva intuitiv, un fel de conexiune naturală cu actoria.

În România multă lume te identifică cu Frank Black, personajul pe care l-ai interpretat în serialul Millenium. 

Mi-a plăcut să-l joc pe Frank Black. Îl respect mai ales pentru că el nu judecă pe nimeni, nici pe cei buni, nici pe cei răi. Într-un fel, Frank seamănă cu mine. Îi respect pe cei care luptă să devină oameni. E o luptă să devii om; eu, unul, m-am luptat pentru asta şi cred că m-am folosit de acest lucru atunci cînd l-am jucat pe Frank Black. Mi se pare că astăzi se dă prea puţină atenţie faptului că ai voie să greşeşti, că asta e o condiţie a evoluţiei. Din greşeli învăţăm dacă avem o minimă moralitate, un minim bun-simţ. Lumea spune că şcoala te învaţă, că evoluţie înseamnă gimnaziu, facultate, slujbă. Dar toate aceste lucruri nu pot cuprinde întreaga gamă de trăiri emoţionale. Trebuie să foloseşti ce ai învăţat. Asta e partea fascinantă a vieţii. Nu e uşor să fii om în ziua de azi, dar e cel mai frumos lucru care ni se poate întîmpla.

Interviu publicat in revista Elle, februarie 2003