27 mai 2011

The funny side of suicide

Desi nu traversez cea mai fasta perioada a existentei mele, n-am luat-o inca razna. Nu ma incearca ginduri intr-atit de negre incit sa sar de pe bloc sau sa ma prefac ca uit gazul deschis. Dimpotriva, m-am amuzat teribil (lol, cum zic onlainistii) citind cartea lui Jean Teule, "Magazinul de sinucideri" (editura Allfa). Pe scurt: o familie tine un magazin de sinucideri si afacerea merge ca pe roate, fiindca nimic altceva nu mai merge. Toti membrii familiei sint dezamagiti de viata, mai putin mezinul, al carui entuziasm risca sa falimenteze prosperul magazin.



Stiam ca umorul negru e negru tocmai pentru ca nu e deloc dus la biserica (nu e deloc ortodox ca sa fiu mai exact), insa sa iei sinuciderea in ris poate fi pentru un scriitor o intreprindere care risca sa-l arunce in penibil si care, in final, sa se intoarca impotriva lui; cum s-ar zice, risti sa te sinucizi ca autor, daca rizi de sinucidere (la fel de bine te poti sinucide, ca scriitor, si daca ataci sinuciderea de pe panta opusa, serioasa, vecina cu patetismul). In fine, iata cum, in citeva rinduri, am descoperit cum te poti sinucide ca scriitor; daca adaugam la aceste metode si pe cele arhicunoscute enuntate la inceputul postarii, deja s-ar parea ca avem de unde alege...
Ei bine, Jean Teule ne arata ca sintem niste novici in materie de sinucidere. Si nu ignoranta e atit de grava, cit mai ales lipsa de stil. In magazinul pe care il tine familia Tuvache, sinuciderea beneficiaza de o oferta bogata in idei si rafinata in metode; de fapt, nu e vorba de o simpla pravalie, ci de un adevarat supermarket, aprovizionat de compania "Moartea in vacanta" cu produse care sa-i multumeasca pe numerosii clienti, fie ca isi doresc o moarte originala, una virila sau una feminina. Apropo, fiindca femeilor le place sa despice firul in patru, permiteti-mi sa detaliez: otravirea e o metoda sinucigasa specific feminina. Exista otrava de inghitit, de inhalat si de contact. Iar oferta Magazinului de sinucideri, strict pe aceasta categorie, arata cam asa: acid de tipar albastru, otrava din broasca aurie, stea de seara, molima elfului, jeleu funest, otrava de pisica de mare, plus apa de joc nebun, nor galben, rasuflarea spinzuratului etc.
Sa fim bine intelesi, magazinul nu vinde angro - gloantele, de exemplu, se vind la bucata - si nu face livrare sau alte servicii la domiciliu. E situat pe bulevardul Pierre Beregovoy, prim-ministru al Frantei care s-a sinucis dupa ce a pierdut alegerile, iar familia Tuvache are trei copii: Vincent, Marilyn si Alan, primii doi fiind botezati dupa sinucigasi celebri, Vincent Van Gogh si Marilyn Monroe. Intimplarea face ca Marilyn sa fie nascuta pe 1 noiembrie, de Ziua mortilor; familia nu-i ureaza La Multi Ani, ci ii aminteste ca are cu un an mai putin de trait; la plecare, clientii magazinului nu sint salutati cu "A bien tot" sau "Au revoir", ci cu categoricul "Adieu".
Nu stiu ce am cu filmele in ultima vreme, dar cred ca din cartulia asta ar iesi o comedie trasnet; ideea seamana   pe undeva cu aceea din Familia Adams, filmul lui Barry Levinson; dar sint sigur ca i-ar inspira si pe Terry Gilliam sau Tim Burton.
Dar uitam sa va spun de unde ii vine numele mezinului Alan: de la Alan Turing, cel care a reusit sa decripteze Enigma (sistemul de codificare folosit de submarinele germane in al Doilea Razboi Mondial) si e considerat inventatorul computerului. Turing s-a sinucis intr-un mod original: a injectat otrava intr-un mar, a pictat marul intr-un tablou (se cheama natura moarta, nu?) si apoi a muscat din el.
Marul lui Turing se pare ca a inspirat logo-ul Apple, nu marul lui Newton (care nu era muscat) sau cel al lui Adam...


Jean Teule, Magazinul de sinucideri, editura Allfa, 120 pagini, 19,90 lei

3 comentarii:

Dragos spunea...

Absolut superb si savuros. Nu marul.
Dragos Placinta

Catalin spunea...

Mi-ai deschis pofta! Nu de suicide dar de un film si o carte buna de umopr negru. Chapeau, mon cher!

Alexandra spunea...

Mă bucur să te "citesc" din nou.Îmi place mult blogul, keep up the good work:) Cât despre carte, cred că o voi citi şi eu, până se decide Tim Burton să o facă film;)