Huidu. Laughing Out Loud

LOL. Numărul mașinii lui Șerban Huidu este LOL - acronimul atît de uzitat, pe e-mail sau Messenger, de la Laughing Out Loud (care se poate traduce în românește printr-o abundență de locuțiuni, de la "a rîde cu poftă" și "a rîde în hohote", pînă la "a rîde cu lacrimi", "mă prăpădesc de rîs" sau "mor de rîs"). Nu știu dacă rîsul vecin cu plînsul e ceva ce ne este caracteristic, dar ne mîndrim la nivel de nație că avem puterea de a face haz de necaz în anumite... cazuri. Nu e... cazul acum.

Sînt convins că nu sînt singurul care, fără a avea legătură cu vreuna dintre părțile implicate, a fost zguduit profund de teribila întîmplare. Atît de profund, încît uite că nu mă pot stăpîni și-mi tot dau cu părerea deși mi-e clar și evident că ar fi cel mai bine să tăcem cu toții și din această liniște smerită să trimitem toată compasiunea de care sîntem în stare atît către victime și familiile lor, dar și către făptaș. Da, și către el. Nu cred că există cineva să vrea să fie în locul lui. Nu doar în zilele acestea, ci mult timp de acum încolo. E drept, Huidu avea o listă lungă de antecedente rutiere neplăcute - doar contravenții, din cîte înțeleg, nici o infracțiune; iar ce s-a  întîmplat acum, iertați-mă, nu a fost crimă cu premeditare, a fost totuși un accident; o greșeală teribilă, cumplită. Cu toate consecințele nefaste, nu pot compara fapta lui Huidu cu a lașului care lovește un om cu mașina și pe urmă fuge. Nu-l văd pe Huidu ca pe acei politicieni care azi ling unde au scuipat ieri. Nu cred că e un om fără conștiință. Nu cred că are somnul lin și nu-l va avea multă vreme de acum încolo. Cei trei morți sînt răstigniți pe crucea pe care o va purta pînă la sfîrșitul vieții, indiferent de cît de blîndă sau de aspră va fi sentința pe care o va primi.
Pe de altă parte, asprimea pedepsei nu face nici cît o ceapă degerată pentru cei care au murit. Vorbim mereu de Apocalipsă. Nu ne mai întrebăm dacă va veni, ci doar cînd. De fapt, mici apocalipse la nivel individual se întîmplă în fiecare zi. Și greșesc cînd le consider "mici", e o deformație profesională - pentru un jurnalist o știre e cu atît mai importantă cu cît cifra e mai mare (numărul de morți, numărul de greviști, gradele din termometru - și sub, și peste zero - , gradele Richter, cantitatea de grîu la hectar, suma de bani furată etc.).

Pentru cei trei nenorociți din Logan, apocalipsa a venit cu Mercedesul; la Madrid, a venit cu metroul, la New York cu avionul; în Japonia, apocalipsa a venit călare pe tsunami și a plecat mai departe cu norul radioactiv; pentru alte mii de nefericiți, apocalipsa a venit ieri, alaltăieri, acum o lună sau acum zece ani: cînd le-a luat apa casele, cînd erau în vacanță în celălalt capăt al lumii, cînd s-au întîlnit cu ursul în pădure sau cînd au traversat noaptea drumul național după o cană cu țuică sau un braț cu lemne. Drame se întîmplă în fiecare zi, nu știu de ce ne preocupă drama colectivă - e probabil mai reconfortant să știm că o să murim cu toții, că nu mai rămîne nimeni, că nimeni nu poate trișa apocalipsa. În final, oricum nimeni n-o trișează, nimeni nu e veșnic. Moartea e singura dimensiune în care toți sîntem egali - șpaga nu funcționează aici. Cel puțin deocamdată.

Huidu și-a construit o carieră pe umor, rîs, ironie, pamflet. LOL e nu doar numărul mașinii lui, e motto-ul activității lui de pînă acum. E ceea ce îl definește, e viața lui. Cu tot regretul, nu reușesc să mi-l închipui făcînd același lucru pe mai departe. Huidu și-a îngropat cariera. Poate sînt eu excesiv de moralist, dar nu văd cum mai poți apărea la televizor și să faci haz sau orice altceva purtînd povara unei astfel de întîmplări. Nu poți lăsa morții în culise sau la cabina de machiaj. Sau cine știe, poate că puterea de vindecare a timpului e mai puternică decît îmi imaginez eu.

LOL. Amară, sumbră ironie. Hazul a dat de necaz.