05 decembrie 2011

I Still Believe in Steve

Întîmplarea face să mă fi apucat de scris articolul acesta exact în ziua lansării lui iPhone 5. Care nu e 5, ci e 4S, motiv pentru care i-a cam dezamăgit pe cei care nu sînt fani Apple. În ziua următoare, tocmai cînd mă întrebam ce ar putea revigora interesul pentru acest device, a venit vestea morții lui Steve Jobs.

 
Probabil o să vi se pară o copilărie ce spun, dar sînt cîțiva ani buni de cînd lucrez la o petiție către Cel de Sus; e mult spus petiție, de fapt e o listă aflată în permanentă actualizare și care conține numele oamenilor despre care eu cred că ar merita să fie nemuritori. Nemuritori la propriu. E mai mult un joc, lista nu există fizic, dar încerc să-mi închipui cum ar fi dacă aceia dintre noi care sînt mai speciali ar beneficia și de scutire de la moarte. În lista aceasta i-am inclus pe toți oamenii care m-au influențat sau m-au impresionat profund prin ceea ce fac - scriitori, cîntăreți, actori, sportivi, profesori, regizori, inventatori, aventurieri, piloți de Formula 1 și așa mai departe. O categorie aparte este rezervată oamenilor frumoși (mă rog, pe care eu îi găsesc frumoși) și aici demersul meu către Atotputernicul are un asterisc - îi cer să oprească timpul în loc la un moment anume (adică timpul lui Faye Dunaway și Steve Mcqueen să se oprească la „Afacerea Thomas Crown”, timpul lui Robert Redford și al lui Jane Fonda să se oprească la „Desculț în parc”, Sharon Stone să „înghețe” la momentul „Casino” și așa mai departe pentru Mia Wasikowska, Zooey Deschanel, Selma Blair, Vera Farmiga, Evan Rachel Wood, George Clooney, Brad Pitt). 
Steve Jobs a fost un creator. L-am inclus pe lista Nemuritorilor acum cîțiva ani, cînd am început să lucrez pe un iMac G4 care avea hard-disk-ul într-o carcasă semisferică din care se înălța semeț monitorul. Un obiect cu linii pure, de o frumusețe simplă, de care am rămas atașat chiar și cînd a „îmbătrînit” - prematur, desigur... Mi-am zis atunci că omul care a putut crea un astfel de obiect merită să fie condamnat la veșnicie pentru ca omenirea să se bucure perpetuu de geniul lui.
Nu vorbesc întîmplător despre frumusețe - este o trăsătură definitorie a produselor Apple. Designul le face unice, în unele cazuri înaintea inovațiilor tehnologice pe care le înglobează. Crezul de căpătîi al lui Steve Jobs a fost că emoția vinde: un obiect de înaltă tehnologie, fie el un telefon, un computer, o tabletă sau un music player trebuie să arate bine, să fie cool, să placă. Să fie un obiect pe care toată lumea să și-l dorească. Nu neapărat să și-l și permită - prețurile Apple nu au fost niciodată mici. Însă odată creată dorința, credea Steve, prețul nu avea să fie o problemă; astfel, computerele personale puteau deveni un produs de masă.
Aceasta fiind ipoteza, vizionarul Steve a tras concluzia că trebuia să vîndă computerele ca pe un bun de larg consum. Așa cum vinzi o sticlă de Pepsi, de exemplu. De aceea, la începuturile Apple, Steve a pus mîna pe telefon și l-a sunat pe John Sculley de la Pepsi, propunîndu-i să vină CEO la Apple: „Vrei să vinzi toată viața apă îndulcită sau vrei să participi la schimbarea lumii?”, i-a zis, și Sculley a decis că vrea schimbarea. Chiar dacă, doar cîțiva ani mai tîrziu, a vrut inclusiv schimbarea lui Steve Jobs din poziția de șef al diviziei Macintosh de la Apple. „Apple ar fi trebuit să devină o minunată companie de bunuri de larg consum”, scrie Sculley în cartea sa „Odyssey: Pepsi to Apple”. „Acum îmi dau seama că era un plan nebunesc.(...) Tehnologia nu poate fi creată și vîndută ca un bun de larg consum.” Nimic de comentat.
Se spune despre Jobs că se pricepea la oameni. Că reușitele lui s-au datorat intuiției, tenacității, farmecului său personal, dar și felului în care a știut să se înconjoare cu oameni care erau cei mai buni în ceea ce făceau. Sigur, nu Sculley este cel mai bun exemplu, dar ne poate servi drept excepție care confirmă regula. Jobs a mizat mult pe echipă, nu pe o echipă numeroasă, ci pe un nucleu restrîns de oameni talentați, care să-i inspire permanent pe cei cu care lucrează. 
Fiindcă vorbim de oamenii din imediata apropiere a părintelui Apple, trebuie să remarc traseul oarecum similar cu al lui Jobs pe care l-a avut John Lasseter, directorul de creație al Pixar și Walt Disney Animation Studios. Ca proaspăt absolvent de facultate, Lasseter a intrat în compania Walt Disney pe o ușă deschisă la Disneyland. A fost ghid în parcul de distracții o vreme, apoi a obținut postul de animator la Walt Disney Feature Animation, însă şi-a pierdut jobul în momentul în care a prezentat un proiect care se pare că i-a călcat pe bătături pe șefii săi. În 1986, Jobs a cumpărat de la George Lucas, pentru 10 milioane de dolari, divizia care făcea animație pe computer. Jobs a fost și a rămas acționar majoritar în compania pe care a botezat-o Pixar și la conducerea căreia i-a numit pe Ed Catmull - președinte și pe John Lasseter - director de creație (regizorul Brad Bird vorbește despre triumviratul Catmull-Lasseter-Jobs drept Tatăl, Fiul și Sfîntul Duh). Sub conducerea creativă a lui John Lasseter, compania a livrat cele mai de succes filme de animație. Dintre acestea, “Finding Nemo”, “Ratatouille”, “The Incredibles”, “Wall-E”, “Up” și “Toy Story 3” au obținut Oscarul pentru cel mai bun film de animație.
În 2006, Disney a cumpărat Pixar pentru 7,4 miliarde dolari. Cu 7% din acțiunile Disney în buzunar, Steve Jobs a devenit cel mai important acționar individual al celei mai mari companii de media din lume, iar John Lasseter a ocupat funcţia de Chief Creative Officer atît pentru Pixar, cît și pentru Walt Disney Animation Studios, poziție din care îi raportează direct președintelui companiei. 
Așadar, Steve Jobs s-a despărțit de Apple, dar s-a întors să-i popească pe toți de acolo  cînd Apple a cumpărat Next, compania pe care a fondat-o în ceea ce avea să numească mai tîrziu “cea mai creativă perioadă din viața mea”. La a doua venire a lui Jobs, Apple nu se simțea deloc bine. Jobs a convocat managementul într-o ședință, scrie revista Fortune. În pantaloni scurți și cu teniși în picioare, cu o barbă de trei zile, Steve i-a întrebat pe directori de ce nu merge treaba. N-a mai așteptat răspunsul și le-a zis: “Produsele sînt de vină, fiindcă sînt de rahat. N-au pic de sex în ele.” Apoi i-a pus să limiteze gama de produse la patru, în virtutea principiului că, dacă ai un singur produs excepțional, profitul este și el excepțional. 
Inamicii Apple spun că produsele lor sînt mai degrabă arătoase decît inovatoare sau avansate din punct de vedere tehnologic. Că alte companii oferă performanțe comparabile sau superioare la prețuri mai bune. Dar computerele Apple și-au cîștigat reputația de a fi cele mai stabile și, în plus, sînt imune la viruși. iPhone-ul a revoluționat industria comunicațiilor și obiceiurile noastre de comunicare deși versiunile inițiale aveau probleme elementare cu bateria sau antena. iPod-ul a schimbat modul în care ascultăm muzica, iPad-ul e pe cale să ne schimbe obiceiurile de lectură și modul în care interacționăm cu un computer.
În spatele tuturor acestor produse s-a aflat află Steve Jobs. Cei care îl contestă spun că el s-a implicat mai puțin în partea de tehnologie și mai mult în aceea de design și marketing. Dar numele lui Steve Jobs apare pe nu mai puțin de 313 patente ale Apple; e adevărat, multe se referă la chestiuni de design - adaptoare pentru priză de la laptopuri, căștile iPod-ului, ba chiar și scările de sticlă din magazinele Apple. Asta dovedeşte doar că Steve era omniprezent.Prin comparație, numele lui Bill Gates apare pe 9 patente Microsoft, iar Serge Brin și Larry Page semnează 14 patente Google.

Jobs a fost un vînzător carismatic. Unic. Credea în munca lui și în produsele pe care le oferea. Cerea perfecțiune, și de la oameni, și de la rezultatul muncii lor: produsele Apple trebuiau să fie în avangardă din punct de vedere al tehnologiei și al stilului. Mixul de artă și tehnologie ne-a convins că avem nevoie de un computer personal, iar Jobs a făcut în așa fel încît acest obiect să ne devină indispensabil. Deși aveam Walkman, ne-a convins că trebuie să ascultăm muzică altfel, de la iPod-ul lui; bonus: a convins și industria muzicală să ne vîndă muzică ieftin pe iTunes, pentru a mai diminua din pierderile provocate de piraterie. Iar pe cei de la U2 i-a convins să apară gratuit într-o reclamă la iPod! Pe U2, trupă care a făcut 23 de milioane de dolari numai din reclamele în care se folosește muzica lor! Cum a explicat Bono gestul... pro bono? „iPod-ul este astăzi un obiect care are o valoare simbolică atît de mare încît din această reclamă cîștigă și Apple, dar și noi, pentru că ne promovăm muzica.” De altfel, aceasta nu a fost singura afacere pe care Steve a făcut-o cu Bono: i-a vîndut cîntărețului un apartament în complexul rezidențial The San Remo din New York (unde locuiesc celebrități precum Demi Moore, Steve Martin sau Steven Spielberg). Jobs cumpărase apartamentul și a muncit cîțiva ani la amenajarea și decorarea lui, cu arhitectul I.M.Pei, însă nu a locuit deloc în el.

După lansarea stîngace a iPhone 4S, lumea se întreabă ce se va întîmpla cu Apple. O companie „emotivă”, care vinde sentiment, stil și înaltă tehnologie, o companie poate prea dependentă de fondatorul ei; o companie despre care s-a crezut că se va prăbuși cînd problemele de sănătate ale lui Steve au ieșit la iveală și, din nou, cînd acesta s-a retras din toate funcțiile, la începutul acestui an. Acțiunile Apple însă nu au scăzut cu mai mult de 5%, pe de o parte pentru că sănătatea şubredă a lui Steve Jobs nu mai era o noutate, iar deznodămîntul, de cîteva luni încoace, cel puțin, părea a fi unul ireversibil.
Și de fapt contează prea puțin ce se va întîmpla cu Apple - e treaba finanțiștilor care măsoară viața și moartea în procentele cu care cresc sau scad acțiunile. La finalul acestui text, îmi voi îndrepta gîndurile spre omul Steve Jobs. Spre tiranul, arogantul, fermecătorul, genialul, vizionarul Steve Jobs. Spre nemuritorul Steve Jobs care, de mulți ani, este DJ-ul absolut al acestei petreceri tehnologice planetare: el ne-a pus muzica, noi am dansat, iar el s-a bucurat că dansăm. E drept, a făcut avere cu dansul nostru, dar în tumultul și lupta continuă care au fost viața lui n-a mai apucat să trăiască. Să trăiască pentru el. 


Nu am iPhone, nu am iPad sau iPod și nu sînt un fan Apple. Sînt doar un admirator - discret, pînă la acest articol - al lui Steve Jobs și al gadgeturilor lui. Scriu aceste rînduri pe un PC banal și complet lipsit de stil, cu convingerea că Steve mai merita un răgaz și cu speranța că în curînd voi citi din nou acea știre în care el declară: „Rumors of my death are greatly exaggerated.”

-//-

Articol publicat în ELLE Man, noiembrie 2011


Niciun comentariu: