Vrăjitorul din Oz

La finalul gimnaziului, clasa mea a pus în scenă o piesă de teatru. Două dintre colegele mele, Catrinel și Dana, erau fete de actori, așa că am avut sprijinul Teatrului Tineretului din Piatra Neamț. Piesa în care au jucat colegii mei se numea „Vrăjitorul din Oz”. Folosesc pluralul persoanei a doua fiindcă eu n-am vrut să particip la această minunată întreprindere. Nu mai știu de ce n-am vrut. Din timiditate, cel mai probabil, și din diverse alte complexe. Erau scene cu dans, cu rock’n’roll, iar eu la dans nu mă pricepeam pe atunci, și nici între timp n-am reușit să schimb situația. Așa că am zis nu.

Am zis nu și cînd Dana, Catrinel și tatăl ei au venit pe terenul de fotbal unde prestam în fiecare după amiază, să mă invite să fac parte din distribuția piesei. Am zis din nou nu, gîfîind și un pic deranjat că fusesem scos din joc pentru o chestiune atît de neînsemnată. „Bine, poate te mai gîndești și vii”, a spus zîmbind răbdător tatăl lui Catrinel. „Mă mai gîndesc și nu vin”, am răspuns, obraznic și suficient.  

Și asta a fost. Spectacolul s-a făcut, colegii mei s-au distrat grozav la repetiții, dovedindu-se niște mici actori străluciți, deși era piesa lor de debut. În cenușiul an 1986, să pui în scenă „Vrăjitorul din Oz” cu o trupă de copii era un gest temerar din multe privințe. Însă experimentul a reușit, piesa a fost un succes, iar colegii mei au mers cu ea în turneu prin țară. 

Premiera a avut loc pe scena Teatrului Tineretului. Fiindcă tot evenimentul trebuia să poarte un ambalaj ideologic pe placul regimului, spectacolul a avut un preambul cu versuri patriotice de la care nu am mai avut cum să mă fofilez: n-am vrut un rol în piesă, a trebuit în schimb să mestec ceva tern despre partid și popor. 

La finalul spectacolului, un reporter de la postul național de radio a vrut să facă un material cu clasa noastră. Eram toţi la un loc, şi cei care jucaseră în piesă, şi restul lumii. Reporterul trecea cu reportofonul pe la fiecare şi îi cerea să se prezinte: numele şi rolul din piesă. Întîmplarea face că distribuţia se încheia cu colegul de lînga mine, eu fiind aşadar primul care trebuia să se prezinte şi nu jucase în piesă. Aşa că am zis şi eu ce mi-a trecut prin minte: „Doru Iftime, recitator”.

Nu știu dacă există acest cuvînt în limba română, fapt e că toți colegii care nu jucau în piesă și s-au prezentat după mine au folosit această titulatură. Recitator. Aceasta a fost replica mea din „Vrăjitorul din Oz”.

Am început să mă gîndesc mult mai tîrziu, după mai bine de 15 ani, la ocazia pe care o ratasem. La amintirile pe care și le construiseră colegii mei în acele luni cît au pregătit piesa, la turneul pe care l-au făcut, la momentul de celebritate pe deplin meritat de care au avut parte. Nici unul dintre ei nu a urmat o carieră în actorie, dar sînt convins că pentru toţi „Vrăjitorul din Oz” rămîne probabil una dintre cele mai frumoase experiențe din pragul adolescenței. Mă mir că ei nu vorbesc despre asta, dar cel mai rău îmi pare pentru că, probabil, nu există fotografii sau o filmare a spectacolului.

 

„Vrăjitorul din Oz” are o continuare peste timp. Anul trecut, clasa fiicei mele a participat la un Festival de Teatru cu „Visul unei nopți de vară”. Dovedindu-se demna urmașă a tatălui ei, Ana n-a vrut iniţial să joace în piesă. Eu am aflat tîrziu despre acest proiect, și mai tîrziu că Ana nu joacă. I-am povestit despre experiența mea cu „Vrăjitorul din Oz” și am insistat ca ea să-și exprime dorința de a face parte din distribuție. Pînă am convins-o, cam toate rolurile fuseseră adjudecate. Nu mai știu exact ce rol a primit, dar singura ei replică era: „Da, domnule.” 

 

De fapt, experiența părinților nu contează pentru copii. Nu a contat nici pentru noi, cînd eram copii, nu contează nici pentru copiii noștri. Părinții repetă greșelile bunicilor și copiii pe ale părinților. De-aia şi istoria se repetă.   

Totuşi, sînt optimist. De vreme ce eu am fost cît pe-aci să joc într-o piesă, iar fiică-mea a avut un rol și o replică de un cuvînt, sînt convins că strănepotul meu va fi următorul Brad Pitt (și mă refer exclusiv la talent...).