Weekend in Bratislava

Fosta capitala a Regatului Ungar, situata la 80 km (pe autostrada) de Viena, Bratislava e o destinatie excelenta pentru un weekend pe care vrei sa-l petreci intr-un oras care seamana cu Sighisoara, a carui populatie (430.000 locuitori) se apropie numeric de aceea a cartierului bucurestean Militari, dar care foloseste moneda euro de citiva ani buni. De dragul textului, sa spunem ca, daca traversezi Dunarea, trecind din orasul nou in cel vechi, e ca si cum ai trece din Militari in Sighisoara. Sau din Buda in Pesta.

Virf de Lance. Interviu cu Lance Henriksen

După ce a jucat în filme ca Aliens, Powder, Piranha sau Mimic şi în serialul  Millenium, Lance Henriksen a ajuns la concluzia că nu e uşor să fii om, dar e cel mai frumos lucru care ni se poate întîmpla.

Cred că puţină lume ştie că ai fost prima opţiune a regizorului James Cameron pentru rolul din Terminator. Cum se face că pînă la urmă rolul i-a revenit lui Arnold Schwartzenegger? 

Discutasem cu Jim Cameron despre filmul ăsta, despre felul în care vedeam eu rolul. După mine, ar fi trebuit să fie un tip înfricoşător mai mult prin atitudine decît prin fizic. Ţin minte că eram cu Jim în Jamaica, lucram la Piranha, şi mi-a spus că urmează să se întîlnească cu un producător cu care să discute despre Terminator. Jim voia să-mi dea mie rolul - chiar m-a desenat în postură de Terminator, încă mai am acel desen - şi mi-a zis: "Mîine mă întîlnesc cu producătorii, dar aş vrea să te duci tu cu 15 minute mai înainte, personificindu-l pe Terminator." Aşa că mi-am pus nişte folie de aluminiu pe dinţi, ca să pară că am dinţi de metal, m-am pictat pe mîini şi pe faţă, şi m-am dus la întîlnirea cu producătorii. Am dat uşa de perete, m-am aşezat pe un scaun şi timp de cîteva minute i-am fixat cu o privire fioroasă. Cred că toţi cei din încăpere era să facă pe ei de frică. Nu înţelegeau nicicum ce se întîmpla. Era şi o fată acolo, mai să leşine, săraca. De ce a fost ales Schwarzenegger? Fiindcă la vremea aceea eu nu aveam un nume ca actor şi lor le trebuia cineva cunoscut.

Dar nici Arnold nu era foarte cunoscut pe atunci.

The funny side of suicide

Desi nu traversez cea mai fasta perioada a existentei mele, n-am luat-o inca razna. Nu ma incearca ginduri intr-atit de negre incit sa sar de pe bloc sau sa ma prefac ca uit gazul deschis. Dimpotriva, m-am amuzat teribil (lol, cum zic onlainistii) citind cartea lui Jean Teule, "Magazinul de sinucideri" (editura Allfa). Pe scurt: o familie tine un magazin de sinucideri si afacerea merge ca pe roate, fiindca nimic altceva nu mai merge. Toti membrii familiei sint dezamagiti de viata, mai putin mezinul, al carui entuziasm risca sa falimenteze prosperul magazin.

Marea doamna Mica. Interviu cu Mica Ertegun

Mica Ertegun la New York City Ballet's Spring Gala;
foto www.newyorksocialdiary.com

Mica Ertegun a plecat din Romania in 1948, cu trenul regal. Isi petrece vacantele de Craciun in compania lui Oscar de la Renta, in casa acestuia din Republica Dominicana; Bill Blas i-a fost prieten apropiat, iar Ahmet Ertegun, fondatorul casei de discuri Atlantic Records, i-a fost sot. Americanii sint mindri sa intre in cladirile decorate de ea, iar inalta societate new-yorkeza o considera un arbitru al elegantei. O prezenta obisnuita in paginile revistelor americane de stil inca din anii '60, Mica Ertegun a avut o viata care ar putea fi oricind subiectul unui film bun. A parasit Romania in 1948, insotind-o pe Regina Elisabeta, alaturi de care a ramas apoi, timp de un an si jumatate, in Elvetia. A plecat apoi in Canada, unde s-a ocupat de o ferma de pui si, in cele din urma, a ajuns in SUA, unde si-a gasit in sfirsit implinirea.

DSK. Because I can

Ce i se intimpla lui Dominique Strauss Kahn pare tras la indigo cu ce s-a intimplat la noi, cu arestarile lui Vintu, Becali, Patriciu, Popoviciu. Lumea in care traim pare sa fie doar o copie marita a Romaniei; trist pentru lume, dezolant pentru romani. Exista interese, exista lupte crincene pentru ele si, in cadrul acestor lupte, se face parada de putere.
Toti cei pe care i-am vazut plimbati pe la televizor cu catusele la miini sint departe de a fi niste inocenti. Totusi te intrebi de ce un om care are totul (fiindca, potrivit unor criterii mai mult sau mai putin subiective, DSK avea totul - bani, influenta, putere) s-ar compromite cu un viol; de ce, daca violul s-a produs, nu s-a putut ajunge la o intelegere. Probabil tocmai pentru ca DSK avea totul si deci era (sau macar se considera) intangibil.

Joel Schumacher a facut in 1999 un film care se cheama "8 mm": un milionar comanda filme in care "actorii" erau omoriti pe bune. Intrebat de ce ar vrea sa vada asa ceva, omul raspunde: "Pentru ca pot."

Monica Pillat "Ioana Celibidache - o matusa de poveste"

Am invidiat-o pe d-na Monica Pillat ca a avut ocazia sa stea citva timp in preajma d-nei Ioana Celibidache, sa vorbeasca cu ea, s-o cunoasca si „s-o prinda” intr-o carte (Ioana Celibidache – o matusa de poveste, Humanitas). Ca jurnalist a carui pasiune sint interviurile, sigur ca mi-as fi dorit sa am ocazia s-o intervievez pe d-na Celibidache, insa, cel mai probabil, cele 2000-2500 cuvinte din convorbirea cu domnia sa pe care le-as fi putut publica intr-o revista ar fi fost doar un savuros aperitiv neurmat, din pacate, de felurile principale si categoric lipsit de desert. Dezamagirea ar fi fost cu atit mai mare cu cit insasi cartea d-nei Pillat te lasa, la final, cu curiozitatea aproape la fel de nesatisfacuta ca la inceput. Afli lucruri care mai de care mai interesante si ai vrea sa mergi cu unele mai in profunzime, dar te ia valul altor si altor momente care trebuie macar mentionate. Ceea ce spun nu e nici pe departe un repros facut autoarei, ci o simpla constatare a faptului ca d-na Celibidache este o personalitate neobisnuita care a avut parte de o viata iesita din comun, imposibil de cuprins in 120 de pagini de carte. Nu stiu nici daca numarul paginilor e problema, fiindca d-na Celibidache insasi marturiseste ca s-ar lasa si nu s-ar lasa prinsa in jocul care e aceasta carte.

Domnu', nu e voie!

Ma enerveaza ca, in unele parcuri, nu ai voie sa te plimbi cu bicicleta; ma enerveaza ca, in altele, nu ai voie sa stai pe iarba. Cum ai pus piciorul pe iarba, cum a intrat copilul cu bicicleta in parc, vine un agent zelos si-ti zice: "Domnu', nu aveti voie!"
Pina deunazi consideram inutil sa incep o discutie pe tema asta: de ce acolo se poate cu bicicleta si aici nu, de ce la noi iarba de pe domeniul public e mai simandicoasa (si categoric mai putin verde) decit cea de aiurea. Omul era doar un angajat si facea ce i s-a spus sa faca. Ce nu i s-a spus sa faca, in schimb, e sa se ia de cei care arunca pe jos cojile de la seminte. Chiar asa mi-a spus odata un stimabil agent, caruia, dupa ce m-a saltat de pe iarba, i-am reprosat ca nu-i vede pe samintari: "Eu trebuie sa pazesc iarba si florile. Nu mi-a zis nimeni nimic de seminte. Si oricum, de alei se ocupa colegii de la Romprest."
Am fost dispus sa accept aceasta explicatie pina aseara, cind, la o ora nu foarte tirzie, ne retrageam spre casa din parcul Floreasca - unde, apropo, ai voie si sa stai pe iarba, si sa te plimbi cu bicicleta. Pe o banca, doi agenti spargeau de zor seminte dintr-o punga pe care o taiasera in doua pe lungime. Desigur, cojile le aruncau pe jos.

Stiu ca in tara asta lupul e paznic la oi, dar parca n-as vrea sa mi se aminteasca asta in fiecare zi. Mai ales ca speram ca el vizeaza doar stinele mari, nu chiar asa, orice chitimie.

Dublat sau subtitrat?

Proiectul de lege al lui Victor Socaciu - cum ca filmele straine ar trebui sa fie dublate in limba romana - mi-a fost readus in minte aseara de un film execrabil subtitrat, pe care l-am vazut aseara pe unul dintre sublimele noastre canale TV.
Fiindca noi avem anumite sechele legate de notiunea de dublaj, pe care o identificam cu vocea inconfundabila a Irinei Margareta Nistor, e de inteles pe undeva reactia de respingere a unei asemenea initiative. Insa printre argumentele contra pe care le-am auzit expuse (intr-o emisiune de radio, cred) se numara si acela ca, in limba engleza, cel putin, exista o multime de expresii intraductibile; si ca acele expresii, traduse ad literam, ar suna prost. Ei bine, "suna" la fel de prost si cind le citesti. Problema nu e ce auzi sau citesti, ci traducerea. Actorul care face vocea sau operatorul care introduce subtitrarea sunt intermediarii intre traducator si telespectator. Si cum azi vorbim la fel de prost cum scriem, pare-se ca n-o scoatem la capat cu nici una dintre variante.
Intimplarea face sa am multe filme (de animatie) pe DVD. Titrarea este foarte slaba si, de multe ori, prefer sa revad un film fara subtitrare. Sigur, aici le dau o jumatate de argument celor care sint impotriva dublarii: poate cel mai bine ar fi sa vezi filmele, macar cele englezesti, fara dublaj si fara subtitrare. Doar ca asa ceva e imposibil la un canal TV public.

FMI-ul si femeile

Ceva in toata aceasta poveste cu Dominique Strauss-Kahn ma face sa fiu circumspect. Cind vine vorba de FMI, nimic nu e ce pare a fi. Cei care sint atenti la semnalele fine care razbesc rar si discret in presa stiu ca FMI-ul nu e salvatorul economiei mondiale, ci e mai degraba acea persoana binevoitoare care ajuta o batrina sa treaca strada desi venerabila doamna n-avea nici cea mai vaga intentie sa traverseze. Numele batrinei doamne poate fi Irlanda, Grecia sau Spania.

Noaptea trista a muzeelor

M-am lecuit de Noaptea Muzeelor la precedenta editie. Atunci am stat la doua cozi imense ca sa vizitam Muzeul Tehnic si Muzeul de Geologie. La Muzeul Tehnic, din cauza aglomeratiei, procedura de acces era standardizata: intrai intr-un sir indian si mergeai cum te ducea sirul. Vedeai (sau nu) din mers ce era de vazut. Nu puteai sa faci stinga sau dreapta si nici nu avea sens sa incerci - ii incurcai pe cei care veneau din sens opus. Nu puteai nici sa zabovesti in fata vreunui exponat, ca te impingeau cei din spate.