17 octombrie 2008

Iar am greșit cafeaua

Din primul meu salariu de reporter la un ziar de provincie, mi-am cumpărat un filtru de cafea. Desigur, după această achiziție, nu mi-au mai rămas și bani de cafea sau de filtre dintr-acelea de hârtie; sau de zahăr, fiindcă, nu-i așa, ca orice fiu iubitor care locuiește cu părinții, ar fi trebuit să aduc și eu măcar niște zahăr în casă. Eu, în schimb, adusesem filtrul. Tata l-a privit circumspect: avea ibricul lui în care-și făcea cafeaua exact cum îi plăcea de vreo 20 de ani încoace; nici mama n-a fost impresionată – ea folosea o machineta sau cum i-o fi zicând, o chestie de-aia italienească la care făcea o cafea incredibil de bună. „Ai aruncat banii degeaba”, mi-a reproșat ea, convinsă că o să beau numai eu cafea de la filtrul care avea o capacitate de 12 căni. Lasă că mai vin musafiri, mă gândeam eu, deși în rarele ocazii când veneau, musafirii îi cereau mamei „o cafea de-aia de-a ta”. Care cafea, e lesne de înțeles, n-avea nici o legătură cu filtrul meu.